Vânzările Rolls-Royce au atins cel mai ridicat nivel de la preluare

Publicat luni, 10.01.2011 18:00 de Sebastian Toma

Rolls-Royce a atins în 2010 cel mai mare nivel al vânzărilor de când a fost achiziţionat de BMW Group. Recordul istoric de vânzări al mărcii rămâne în picioare deşi a fost înregistrat în 1978 - 3.357 de unităţi.

Britanicii de la Rolls-Royce sărbătoresc cel mai bun an din istoria mărcii în materie de vânzări de la preluarea BMW Group care a avut loc în urmă cu şapte ani. Producătorul din Goodwood a vândut 2.711 exemplare în 2010, cu 171% mai multe faţă de anul precedent. Piaţa principală pentru Rolls-Royce rămâne SUA, iar pieţele din China, Japonia şi Coreea de Sud au înregistrat creşteri semnificative în decursul anului trecut.

Recordul de vânzări istoric al celor de la Rolls-Royce a fost înregistrat în 1978, când englezii au vândut 3.357 de unităţi. Rolls-Royce nu este singura marcă de lux care a crescut în 2010, producători precum Bentley şi Porsche înregistrând creşteri de 30, respectiv 28.5 procente în 2010 pe piaţa din Marea Britanie. Vânzările Rolls-Royce din Marea Britanie au crescut cu 16%, atingând 1.049 unităţi, cu 56 de unităţi mai multe decât rivalii de la Bentley.

Creşterea vânzărilor mărcii britanice este pusă pe seama lansării modelului Ghost. Acesta este atât cel mai ieftin, cât şi cel mai puternic model al britanicilor, realizand un pachet extrem de elegant, descris de unii ca fiind un vehicul care "reduce pulsul, în loc să îl crească". Totodată, Ghost este modelul Rolls-Royce cu cea mai mare orientare spre plăcerea de a conduce realizat până acum, iar acest lucru l-a făcut să atragă o serie de clienţi noi pentru marca britanică.

Via | Bloomberg

  • mowgli, luni, 10.01.2011 19:12
    amintiri

    Imi aduc aminte cu unii de pe aici criticau ideea celor de la bmw de a produce ghost-ul spunand ca nu se va vinde, ca e inutil, o tampenie si prea scump.Ei bine, dragii mei, iata ca se vinde... nu-i asa? ihihihih

  • @mowgli, luni, 10.01.2011 20:12

    Ghost si Phantom seamana dar nu rasare, ceva de genu. Eu unu as prefera GHOST pentru ca arata mai OK, are forme mai potrivite, parca este mai compact. Parerea mea si RR a avut de castigat cu BMW si BMW a avut de castigat. De exemplu Mercedes cu Maibach nu a avut succes pentru ca semana prea mult cu mercedes si in plus nu toti prefera apartamente pe roti, RR este o masina mai simpla si cu asta castiga mult, asa cum si BMW castiga in fata concurentei.

  • dany, luni, 10.01.2011 20:18

    si la inceputul anilor 90 vindeau mai mult de 3000 unitati, dar mai mult de jumatate erau versiuni Bentley

  • tzenu_bmw, luni, 10.01.2011 20:26
    Rolls Royce........prestigiu,traditie......

    Pe cand Maybach.......incearca sa tina pasu cu concurenta....... Din pacate nu prea au succes..... @@mowgli.......Maybach....nu Maibach.

  • Excomunicatorul, luni, 10.01.2011 22:10
    :)

    Tzenu,nu stiu ce dracu ai cu punctele alea. Eu ma bucur pentru RR.Foarte bine.

  • vxf, marţi, 11.01.2011 10:38
    RR

    Rolls a castigat de mult lupta cu Maybach , desi cu multi ani in urma sansele erau egale teoretic . Oricum e o masina unica din toate punctele de vedere , conceptie , constructie , asamblare .