Vânzările mărcii Volkswagen, în uşoară scădere: patru luni consecutive pe minus
Deşi grupul VAG a depăşit pragul record de 10 milioane de maşini vândute în 2014, brandul Volkswagen se confruntă cu o scădere a vânzărilor în ultimele patru luni.
După ce a pierdut la mustaţă titlul de cel mai mare constructor auto din lume în faţa celor de la Toyota, Grupul Volkswagen are parte din nou de veşti proaste. Când toţi sperau că VAG va estompa rapid diferenţa de 90.000 de maşini care îi despărţea în 2014 de Toyota, cel mai mare brand din cadrul grupului dă semne de slăbiciune.
Mai exact, marca Volkswagen înregistrează a patra lună consecutivă în scădere. Vânzările au luat-o pe o pantă descendentă, luna ianuarie fiind în scădere cu 2.8% faţă de aceeaşi lună a anului 2014. În total, VW a vândut 507.100 unităţi.
Europa şi China, pieţe care totalizează trei sferturi din vânzările brandului din Wolfsburg, nu o duc prea bine. Pe Bătrânul Continent vânzările au scăzut cu 1% la 124.900 de maşini, în vreme ce Ţara Marelui Zid a adunat 265.900 de exemplare, cu 0.7% mai puţine.
Nici Rusia nu a dus-o foarte bine, rubla fiind afectată de scăderea preţului petrolului şi de sancţiunile internaţionale. Rezultatele comerciale din luna ianuarie au fost cu 28% mai mici, ajungând la 6200 de unităţi.
„Ne aşteaptă un an cu multe provocări. Volkswagen nu a fost imun la incertitudinile anumitor zone de pe mapamond. Iar această tendinţă pare că se va resimţi şi pe parcursul acestui an”, a declarat Christian Klingler, şeful diviziei de vânzări a mărcii Volkswagen.
-
Just me, joi, 12.02.2015 14:55
Eu zic altceva si doar un orb nu ar vedea treaba asta, anume ca la sfarsitul anului au declarat si ce n-au vandut doara-doara ajung cumva, printr-un miracol pe nr1 iar acum minciunica i-a prins din urma... Off topic (sort of): Chiar numai un Veyron a mai ramas?... :)
-
Andy, joi, 12.02.2015 15:52
In 2015 top 3-ul mult mediatizat la nivel de grupuri va arata asa: 1.Toyota; 2.GM; 3.VW. De urmarit in 2016 Renault-Nissan si Hyundai-Kia care s-ar putea sa ajunga pe 3.
-
Andy, joi, 12.02.2015 17:24
Dupa cate manute rosii mi-am luat la comentariul precedent e clar ca-s muti tedeisti pe aici :-P. Macar daca erau noi :D
-
Mihai, joi, 12.02.2015 18:03
Lumea se deșteaptă, dar la români le poate cânta imnul toată ziulica și tot nu renunță la tedei. La germani de ani buni Toyota e mai apreciată, dar unii nici nu văd că ele circulă pe autostrăzile din Germania. Deci vă dați și voi seama cu ce încuiați la minte avem de-a face. Unii sunt atât de retarzi încât preferă un motor 1.4 tfsi de la VW care e varză, dar vezi Doamne e NOU, decât să aleagă un 1.4 de la Toyota ultra vechi, cunoscut și fiabil. Rezultatul e ca la VW face vreo 40.000 km (în cazul fericit) până i se rupe lanțul, iar la Toyota nu se strică nimic nici la 140.000 km. Dar când alegi cu ochii și nu folosești creierul deloc, stai ca fraierul cu lanțul de motor în mână așteptând platforma. Ca să înțelegeți mai bine, Toyota e marca aia pentru pensionarii care nu se pricep la mașini. Vw e pentru meseriași :)) că trebuie să fii cu adevărat meseriaș la câte pica mai nou la VW și experiența se face din problemele avute nu mergând sute de mii de km schimbând doar ulei și filtre. Români, cumparați Vw, că pe voi se bazează germanii!!!
-
Andy, joi, 12.02.2015 18:54
Mihai, acum nu ca vreau sa fiu rau, insa citez dintr-un comentariu de acum cateva zile al unui user: O bicicleta e mai fiabila ca o masina. Asta nu inseamna ca bicicleta e mai buna ca masina. Dupa cum vezi mai sus, nu-s fan VW insa fara suparare, Toyota nu e un exemplu pe piata europeana in general si pe cea germana in special (te asigur ca am circulat mult cam prin toata europa si pe autostrazi si pe drumuri normale) in ceea ce priveste vanzarile. Concluzia e ca nu e apreciata pentru ca daca ar fi fost am vedea mai multe pe strazi (cota de piata a Toyotei in Europa e pe undeva pe la 3-4%). Iar iti dau dreptate, motoarele mai vechi dpdv al conceptiei (benzinarele aspirate) sunt mai fiabile insa e clar ca nu au aceleasi performante si consuma mult mai mult ca un comparativ turbo tot pe benzina. Japonezii (ca sa-mi pun si fanii lor in cap) au in general mentalitatea pasilor marunti, merg pe carari cunoscute. E valabil si in cazul electronicelor unde din cauza repectiva au fost depasiti de coreeni (care erau underdogii in anii 80-90) la mai toate capitolele (asa cum si japonezii cand aveau avant i-au depasit pe europeni si americani). Ideea e ca roata se invarte si nicio firma sau natie producatoare nu va ramane in top mereu (sau pe primul loc) indiferent de domeniul de activitate. Asta e concurenta. Dintre producatorii japonezi Mazda, Nissan si Honda (abia acum Honda cu noile motorizari) sunt conectati la piata europeana. Restul se bazeaza pe pietele asiatice si pe cea americana.
-
dan_grc, joi, 12.02.2015 19:38
Perseverenta cu care userul @Mihai spune acelasi lucru cand vine vorba de marcile nemtesti, ma duce cu gandul la alt personaj, dar e doar o speculatie. In Germania este mai apreciata Toyota fata de VW, anume de catre cei care si-au cumparat o Toyota, altfel isi luau VW, problema este ca cei cu VW sunt oricum mai multi decat posesorii de Toyota, deci ne lovim de un paradox, pe care ar putea sa-l explice @Mihai, sau nu.
-
Mihai, joi, 12.02.2015 20:38
Nu ma pricep eu la masini mai Dane, eu doar citesc studiile de fezabilitate din Germania. Daca m-as fi priceput la masini imi luam si eu VW, dar sunt slabut, am o Corolla din 2007 cu vreo 148.000 km. Am si prieteni cu VW, dar n-au reusit sa ajunga la 50.000 km de cate probleme au avut si le-au vandut optand pentru altceva. Banuiesc ca tu esti mai luminat si intelegi ca la studiile de fezabilitate nu participa toti fraierii. Trebuie sa ai acces la internet, sa stii sa citesti si sa raspunzi la anumite intrebari. Acum tu sa nu crezi ca din 80 milioane de germani toti sunt genii si olimpici. Te inseli amarnic. Am lucrat vreo 4 ani cu ingineri germani, deci nu spun povesti. Si faptul ca la marci de volum Toyota e peste VW iar la marci premiu Volvo e peste BMW si Audi, inseamna ca cei care completeaza aceste formulare in Germania fac parte din categoria celor mai luminati. Nu sunt multi, dar sunt mult mai luminati decat poporul de rand. Cam asa e si in Romania. Cei mai luminati cumpara cu capul, cei mai inceti la minte cumpara cu ochii. Paradoxal sau nu, Toyota este cel mai apreciat brad auto din lume si vinde cel mai bine fara sa aiba 10 marci in grup (vezi VW cu skoda, seat ....... x, y,z) Si tot paraoxal e faptul ca desi unii nu vad Volvo prin Germania, cresterea celor de la Volvo se bazeaza si pe vanzarile din Germania. Si surpriza s-a produs: desi romanii nu vad Volvo prin drumetiile lor se pare ca modelul XC60 se vinde mai bine in Europa decat BMW X1 sau X3 (luate separat). Ei, acum explica tu paradoxul cum de e Toyota mai apreciata an de an in Germania cu toate ca nu prea exista. Stii si tu ca la noi in Romania toti cocalarii care nu au luat bacul au in schimb BMW. Asta nu inseamna ca si stiu ce au cumparat. Daca-i intrebi de motorizare iti zic ca poate sa prinda 300 km/h testat pe autostrada soarelui. Asta ca sa intelegi putin cu cine avem de-a face. Deci nu trebuie sa fii geniu ca sa-ti iei VW. Ia opreste tu la semafor vreo 50 de posesori de VW si intreaba-i daca stiu unde e Germania sau care e capitala ei. Si mai citeste si alte link-uri, de pe alte site-uri, uite iti recomand eu cateva: http://www.4tuning.ro/alte-stiri-auto/mizeria-marca-volkswagen-motorul-1-2-tsi-pe-benzina-23139.html http://www.4tuning.ro/editorial/editorial-de-ce-romanul-de-rand-nu-vede-nimic-altceva-decat-volkswagen-23957.html http://www.autolatest.ro/editorial-auto/germanii-de-la-autobild-au-realizat-un-top-al-celor-mai-mari-esecuri-ale-industriei-auto-din-intreg-anul-2014 http://www.autolatest.ro/teste-auto/test-drive-cu-cea-mai-fiabila-masina-compacta-din-lume-noua-toyota-auris-hybrid-2015 Ia explica-mi tu mie acum paradoxul prin care germanii de la Autobild acorda titlu de cea mai fiabila masina din lume unei Toyote ? Dupa ce te mai luminezi putin poate schimbi si tu BMW cu o masina premium adevarata :)
-
LasDorel, joi, 12.02.2015 20:49
Din punctul meu de vedere, problema este alta: de cativa ani VW incearca sa se pozitioneze ca un producator premium. Asta inseamna ca au introdus noi echipamente, material si preturile au crescut ca atare. Nu o sa gasiti revista auto germana care sa nu vorbeasca de caracterul premium al lui VW, desi miroase de la o posta a reclama.Treaba lor, strategia lor, dar piata auto premium nu poate sustine volumele pe care vor ei sa le vanda. personal mi se pare ca fac o greseala strategica, care ii va costa in timp nu numai volume, ci si profit. Daca va uitati la tot grupul VW, masinile lor au incetat demult sa mai fie accesibile chiar si pentru europeni. Chiar pe acest site vedeam cum o Fabiape pe benzina te duce la 16k euro, Octavia dotata este deja o masina ce se vrea in clasa medie ca pret, au scos un pasat de 42 mii euro care accesorizat full sare de 60k euro, insista sa continue cu phaeton, astfel ca acum Seat pare a fi ramas cenusareasa. Nu poti pastra cresterea volumelor daca tu cresti mereu preturile, de aceea ma astept ca scaderea sa continue.
-
dan_grc, joi, 12.02.2015 21:48
@LasDorel Din pacate e posibil sa ai dreptate cu politca de preturi la VW:) @Mihai In concluzie explicatia ta este urmatoarea: germanii care cumpara Toyota sunt luminati, cei care cumpara VW sunt ingusti la minte, apoi aceste teste de satisfactie, sau studii, sunt facute tot cu acea parte luminata a Germaniei care cumpara Toyota, sau Volvo, Lexus, drept urmare rezultatele acestor teste sunt absolut halucinante pentru majoritate, adica pt cei ingusti la minte cu VW, Bmw, Audi, inclusiv pt mine, logic, dar din pacate inca nu m-am luminat suficient, deci nu pot sa trec la o marca premium adevarata.
-
mntsn, joi, 12.02.2015 22:11
@dan_grc: strici orzu' pe mafii, iti dai seama, nu?
-
dan_grc, joi, 12.02.2015 22:17
@mntsn Ei, imi era dor:).
-
Giovany_Sergiu, joi, 12.02.2015 22:46
Era imposibil sa nu apara un fanatic VAG precum Dan Grecu....pathetic.
-
Marian.Nedelcu, joi, 12.02.2015 23:04
VAG este foarte ''jmeker'' iti pune ''badge'' TEDEIU sau TESEIU pe haion si hop, iti vine un produs de unica folosinta la supra pret. S-au intins unde nu le ajunsese plapuma, pur si simplu asta-i caracteristica lor, sa se bata cu pumnii in piept ca au depasit Toyota ( inainte de incheierea anului ), iar acum UPSS , poftim ? in pierdere ? Nu m-ar mira, oamenii se mai desteapta si ei. Cu siguranta incep sa se intrebe : '' bai dar oare dc or cumpara burtosii de americani Toyota si nu produse de unica folosita VAG cu motoare de aspirator supraalimentate?'' . Preturile si fiabilitatea slaba ii influenteaza, si ii trag in jos, ii fac sa aiba un impact negativ la vanzari, iar asta se vede . Vor sa vanda ceva cica ''premium'' , dar daca te uiti la o Mazda 6, vei observa ca are finisajele de super-lux ( aproape de clasa executive ) pe langa Passat-ul care costa chiar dublu fata de ea. Anul asta cu siguranta, Toyota va obtine vanzari mult mai multe ( iata si cu 2 divizii nu 6-7 cate are VAG ), mai ales ca modelul Mirai are deja sute -sute-sute de comenzi. Mai nou apare si noua generatie RX + GS F , iar vanzarile vor creste mai ales in SUA unde mintea umana proceseaza inainte de a alege ceva care sa-l serveasca. Toyota Avensis in programul OPTIMO costa 17.600 euro TVA , la acesti bani nu mai exista o alta masina de clasa medie fiabila, confortabila,sigura , si care sa-ti ofere liniste.
-
Marian.Nedelcu, joi, 12.02.2015 23:07
Doar Mokwicz pe la vreo 2-3 mii restaurat .
-
Mihai, vineri, 13.02.2015 00:20
Dane, acum nu știu ce să cred, ori nu reușești să înțelegi niște articole ale unor publicații românești, ori nu pricepi. Dacă îți trimiteam articolele în germană, hai să zic că nu înțelegeai limba, dar nici așa în română? De la tine am pretenții, pentru că ai afirmat alteori ca BMW nu e mașina tuturor celor ce nu știu să citească și a maneliștilor, cocalarilor, celor ce nu sunt în stare să ia BAC-ul.... Ia explică-ne tu nouă cum se fac studiile VOSS în Germania, că eu nu mă pricep prea bine. Treci puțin apoi și pe la englezi, ca să-i luminezi și pe ei cum stă treaba cum mașinile germane: http://www.telegraph.co.uk/motoring/news/9815860/German-cars-lose-out-in-reliability-survey.html Vezi ca ei au făcut studiul bazat pe mașinile care ajung prin service cu probleme, nu pe plăcute sau neplăcute. Din câte văd Toyota și Volvo sunt în top 10, iar Audi, BMW și VW în top 10 de la coadă. Deci ce zici: or fi oare mai proști germanii ăștia care an de an scot Toyota peste VW la satisfacția clientului și fiabilitate? Nu trebuie sa-mi răspunzi, ca să nu strici orzul degeaba, vorba unui alt geniu de pe aici. La câți din ăștia ca voi sunt prin România, nu e de mirare că mor anual în accidente câte 3000 de oameni. Numai meseriași.
-
C-G-C, vineri, 13.02.2015 07:16
Cresterea a fost extrem de sustinuta in ultimii ani si era normal ca la un momendat dat aceasta sa incetineasca sau chiar sa se opreasca. Asa functioneaza lucrurile in comert de cand este lumea si asa va functiona si de aici inainte. Apoi, cum bine a explicat cineva mai sus, VW incearca o repozitionare, undeva sub Audi, lasand Skoda in locul lor. Miscarea aduce venituri mai mari pe termen scurt, insa este periculoasa pe termen lung daca piata nu accepta si nu este pregatita pentru un VW mai scump. P.S 1: Toyota vinde mult in Asia (piata locala) si SUA (vinde ieftin). In Europa, cea mai matura piata dealtfel, cota de piata nu este semnificativa, astfel ca povestile cu supereroi niponi debitate de cativa indivizi pe aici nu-si au rostul.
-
edi80, vineri, 13.02.2015 10:28
Unii moldoveni sunt vizionari, nostradamus!! ce sa mai in general rromanul stie tot e nascut invatat cel putin domeniul auto...e dumnezeu pe pamant! Tipic!!
-
hazard, vineri, 13.02.2015 12:47
ce mai plange lumea de fericire pe aici :)))
-
C-G-C, vineri, 13.02.2015 13:57
Si prostul a tinut mortis sa-mi sugereze din nou ceva. Dar nu este problema pentru ca daca il fac prost si ii si demonstrez de ce este prost raporteaza comment-ul ca spam si apoi ma ameninta ca vine sa-mi spuna personal cat este de prost.
-
Bethurbazal, vineri, 13.02.2015 14:09
Cred ca e normal ca VW sa incerce sa se repozitioneze. Altfel Seat e condamnat la moarte iar Skoda nu se poate vinde si mai bine. VW ar urma sa concureze cu Mazda, Toyota si altele pe pietele unde grupul nu are vanzarile ce le asteapta. Nu cred ca n-au studiat bine piata. Aici au o bila alba de la mine.
-
edi80, vineri, 13.02.2015 14:25
Ce urat se vorbeste si se jigneste lumea pe acest site!! oare cei ce se ocupa cu administrarea site-ului dorm??!! sau doar inchid ochii si rad si ei cat de idioti si frustrati pot fi unii??!! asta e RRomania in care traim superb!Le doresc multa la revedere!!
-
mntsn, vineri, 13.02.2015 15:34
@edi80: daca te bagi unde nu-ti fierbe oala...te mai si arzi.
-
edi80, vineri, 13.02.2015 18:10
@mntsn omu se sesizeaza mai ceva ca DNA-ul...se baga ca lenjeria intima..orice zic omu se simte..dovada de incultura si frustrare! Te-ai simtit si tu cumva?? Valentines dead palcut!!
Citeste si
-
ECONOMIC | vineri, 22 noiembrieVânzările de mașini noi, creștere minimă în octombrie, în EuropaPotrivit noilor date furnizate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile, vânzările de mașini noi au crescut cu doar 0.1% în luna octombrie, în Europa. Totodată, vânzările de mașini electrice au crescut, în timp ce vânzările de mașini cu motoare pe benzină și diesel au fost în scădere. Citeste tot
-
ECONOMIC | joi, 21 noiembrieDacia Sandero rămâne cea mai vândută mașină în Europa, în ultimele 10 luniDacia Sandero continuă să-și păstreze poziția de lider al vânzărilor europene după ultimele 10 luni. Vânzările modelului românesc au crescut cu aproape 15% în 2024. Citeste tot
-
ECONOMIC | sâmbătă, 16 noiembrieVolvo a vândut 30% din acțiunile Lynk & CoVolvo a anunțat oficial că a vândut 30% din acțiunile deținute în marca Lynk & Co către chinezii de la Zeekr. Acțiunile au fost vândute pentru o sumă de peste 700 milioane de euro. Citeste tot
-
ECONOMIC | joi, 7 noiembrieAudi este pe roșu: profiturile s-au prăbușit cu 91% în trimestrul al treileaAudi a anunțat noile rezultate financiare pentru al treilea trimestru din 2024. Rezultatele arată că profiturile grupului s-au prăbușit cu 91% în această perioadă, ca urmare a deciziei de a închide fabrica de la Bruxelles. Citeste tot
-
ECONOMIC | miercuri, 6 noiembrieLamborghini Urus și Revuelto se vând "ca pâinea caldă": ambele modele, sold-out până în 2027Lamborghini a anunțat că modelul Urus este sold-out pentru următorii 2 ani. În același timp, etalonul mărcii, Revuelto, nu mai poate fi cumpărat până în 2027, deoarece și acesta este acum sold-out. Citeste tot
Se mai desteapta si lumea!!!