Vânzările globale în 2017: Toyota a rămas cel mai căutat brand, urmat de Volkswagen și Ford. SUV-urile și-au continuat ascensiunea spre o cotă de piață record
Toyota a rămas cel mai bine vândut brand auto din lume în 2017, podiumul fiind completat de Volkswagen și Ford, potrivit analiștilor de la JATO Dynamics. Datele mai arată că segmentul SUV-urilor a continuat să crească semnificativ, atingând o cotă de piață de 34% la nivel global.
În 2017, industria auto a înregistrat 86 de milioane de unități vândute la nivel global, cu circa două milioane mai multe decât în 2016, se arată într-o analiză făcută de JATO Dynamics pe 52 de piețe.
SUV-urile au dominat vânzările în cele mai importante 3 regiuni, respectiv China, America de Nord și Europa. Totodată, segmentul SUV-urilor a înregistrat o cotă de piață record în 2017, respectiv 34% din totalul vânzărilor.
În total, 27.8 milioane de SUV-uri au fost vândute anul trecut la nivel global, cu 12.7% mai multe decât în 2016. Potrivit sursei citate, 40% dintre acestea au fost încadrate în segmentul SUV-urilor compacte
În clasamentul brandurilor, Toyota a rămas cel mai bine vândut (7.8 milioane unități), urmat de Volkswagen (6.6 milioane unități) și Ford (5.9 milioane unități).
Modele din gama Ford F-Series au fost din nou pe primul loc în topul vânzărilor globale, datorită cererii puternice din SUA (80% din total). Locurile 2 și 3 au fost ocupate, în ordine, de Toyota Corolla și Volkswagen Golf.
Via JATO Dynamics
Articolul asta este, fara sa vrea, o metoda de promovare a SUV-urilor. Omul cand citeste 34%, i se aprinde un beculet in creier si isi doreste si el un SUV. Asadar, in astia 34% sunt incluse si masinute precum Panda 4x4, Adam Rocks, Sandero Stepway? Astea sunt SUV? As zice chiar ca nici Captur sau 2008 nu sunt SUV. La polul opus, seria Ford F care pana acum era Truck, camioneta, acum intra in aia 34% SUV-uri? Pai ce facem ma nene ...