Vânzările Ford au crescut cu 10% pe fondul cererii pentru SUV-uri şi modele electrice
Ford a anunţat că vânzările sale din SUA au crescut cu 9,6% în trimestrul doi din 2021, la 475.327 vehicule, datorită cererii solide pentru SUV-uri şi modele electrice.
Luna trecută, livrările de vehicule electrice şi hibride pe piaţa americană au urcat cu 117%, în timp ce livrările de SUV-uri au crescut cu 37%, a transmis al doilea mare producător auto din SUA.
În primele şase luni din acest an, Ford a vândut 12.975 de SUV-uri electrice Mustang Mach-E, iar anul viitor urmează să fie lansată versiunea electrică a celui mai bine vândut model, camioneta F-150.
Producătorii auto din SUA beneficiază de cererea solidă după ce consumatorii au optat pentru transportul personal în timpul pandemiei de COVID-19. De asemenea, ratele scăzute ale dobânzilor şi stimulentele guvernamentale sprijină vânzările auto. Totuşi, livrările sunt afectate de deficitul global de cipuri pentru industria auto.
În mai, Ford a prezentat o serie de planuri destinate majorării cu 30% a cheltuielilor pentru automobilele electrice.
Potrivit unui plan denumit "Ford+", compania se aşteaptă să cheltuie peste 30 de miliarde de dolari pentru electrificare, inclusiv dezvoltarea de baterii, până în 2030, comparativ cu ţinta sa anterioară de 22 de miliarde de dolari. Ford a lansat crossover-ul complet electric Mustang Mach-E şi intenţionează să lanseze versiuni electrice ale utilitarei Transit şi camionetei F-150.
În luna februarie a acestui an, şefii de la Ford au anunţat că întreaga gamă de modele din Europa va fi una complet electrică în 2030.
Via Agerpres
Nu cumpara americanii modele electrice, aveau dreptate romanii. Nu sunt aia fraieri si nu se lasa ei pacaliti.