Vânzări premium la nivel global: Mercedes-Benz rămâne lider după prima jumătate a anului

Publicat vineri, 31.07.2020 11:05 de Cornel Șocariciu

Mercedes-Benz a fost cel mai mare constructor auto premium la nivel global în prima jumătate a anului, cu peste 935.000 de unități vândute. BMW s-a aflat pe poziția secundă, în timp ce ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Audi.

Vânzările celor mai mari constructori auto premium din lume au înregistrat un declin puternic în prima jumătate a anului. Pandemia de coronavirus SARS-CoV-2 a dus la închiderea showroom-urilor în lunile martie și aprilie, iar acest lucru s-a reflectat în vânzările înregistrate.

Potrivit datelor oficiale publicate recent, Mercedes-Benz își păstrează în continuare prima poziție în clasamentul celor mai mari constructori auto premium.

Producătorul din Stuttgart a raportat vânzări globale de 935.089 de unități (nemții au inclus în această valoare și vânzările modelelor Clasa V și Clasa X) în prima jumătate a anului, în scădere cu 17.6% comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

Cea mai mare scădere în primele șase luni a fost raportată pe piața din Europa: 313.490 de unități, -31.5%. Și pe piața din America de Nord a fost raportată o scădere de 16% (146.538 de exemplare). În schimb, pe piața din China, nemții au vândut 346.067 de mașini în prima jumătate a anului, în creștere cu 0.4%.

BMW a raportat 842.153 de mașini vândute la nivel global în prima jumătate a anului, în scădere cu 21.7%. Cu toate acestea, grupul bavarez a înregistrat și valori pozitive în dreptul vânzărilor de mașini electrice și hibride comercializate su bradurile BMW și Mini: 61.652 de unități, +3.4%.

Audi ocupă a treia poziție în clasamentul celor mai mari producători premium. Vânzările globale realizate de constructorul din Ingolstadt în prima jumătate a anului au scăzut cu 21.9% (707.225 de unități). La fel ca în cazul Mercedes-Benz, cea mai importantă scădere a fost raportată în Europa: -36.8%, 265.047 de unități. În schimb, pe piața din China, Audi a avut un parcurs mai bun, iar scăderea raportată este de doar 3.2% (302.512 unități).

Loc Constructor Vânzări
ian - iun 2020
Evoluție
1 Mercedes-Benz 935.089 -17.6%
2 BMW 842.153
-21.7%
3 Audi 707.225 -21.9%

Via Daimler, BMW, Audi

  • M, vineri, 31.07.2020 11:14

    Pai, domn Cornel, numai astea 3 sunt premium? Cu celelalte ce facem? Nu vei sa ne spui?

  • dan_grc, vineri, 31.07.2020 11:18

    Nu vor ele sa ne spuna, domn M.

  • @M, vineri, 31.07.2020 16:02

    nici audi nu prea are ce cauta pe aici

  • dan.sv7, vineri, 31.07.2020 19:35

    @@M Audi nu e marca premium? Pai daca ei nu sunt atunci nici Mercedes sau Bmw nu au ce cauta. Sa nu uitam ca si tu te bucuri de un interior mai de calitate in masina ta premium sau non-premium datorita celor de la Audi. Ei au fost cei care au dominat topul cand vine vorba de interioare de calitate de peste 20 ani, astfel punand presiune si pe ceilalti constructori sa ridice stacheta. Au fost primi care au angajat specialisti in haptica pentru interioare ca tu sa simti calitatea. Mergi te rog si tranteste usa la un Audi si apoi la un Volvo sa vezi diferenta de calitate, sau uitat-te la calitatea vopselei. Etc..

  • Dan, sâmbătă, 01.08.2020 19:06

    Mercedes vinde van uri , pick up uri ...BMW si Audi nu au astfel de modele. Ar trebuie facuta altfel comparatia. Daca s ar face exclusiv pe segmentele care se suprapun vezi vedea ca top ul se inverseaza.

  • Claudiu, luni, 03.08.2020 03:51

    @Dan Este drept ca Mercedes are divizie de utilitare usoare, dar acestea nu intra in totalul vanzarilor de autoturisme premium, la fel si camioanele sau autobuzele Mercedes. Se contorizeaza doar la totalul vanzarilor pe tot grupul Daimler.