Vânzări premium în luna mai: Mercedes-Benz rămâne lider, dar BMW este singurul constructor de top în creștere

Publicat joi, 13.06.2019 14:03 de Daniel Popescu

Mercedes-Benz a fost și în luna mai cel mai mare constructorul auto premium din lume, în ciuda vânzărilor în scădere. Aceeași tendință a înregistrat și Audi, în timp ce BMW este singurul care a raportat vânzări în creștere.

Constructorii premium se confruntă în prezent cu o scădere a vânzărilor la nivel global ca urmare a introducerii noilor teste WLTP și a declinului popularității motoarelor diesel, care afectează piața europeană.

Acest lucru are repercursiuni inclusiv la nivelul segmentului premium, în care liderul Mercedes-Benz și Audi înregistrează scăderi, în timp ce BMW reușește să obțină creșteri.

În luna mai, Mercedes-Benz și-a păstrat prima poziție în clasament datorită celor aproape 196.000 de unități comerializate, însă constructorul de la Stuttgart a raportat o scădere de 1.3%.

Germanii au raportat creșteri firave de vânzări în Europa și Statele Unite, în timp ce piața chineză a continuat să scadă. Dacă până acum Mercedes-Benz scotea în evidență vânzările de SUV-uri, acum a menționat în special creșterea vânzărilor cu 10% în segmentul de modele compacte.

În schimb, BMW a raportat vânzări de aproape 182.000 de unități, în creștere cu 4.6% comparativ cu mai 2018, în special pe fondul performanței din China (+33%). Interesant este că vânzările BMW au scăzut în Europa cu 5.4%, însă cele din Germania au înregistrat un avans puternic de aproape 30%.

Între timp, Audi a înregistrat vânzări de numai 152.000 de unități, în scădere cu 5.4%, pe fondul unor rezultate modeste pe aproape toate piețele majore, cu excepția pieței europene, acolo unde a stagnat (+0.2%).

La nivelul primelor cinci luni ale anului, Mercedes-Benz este încă lider detașat, în ciuda scăderii de 4.7%, în timp ce BMW a reușit să înregistreze un ușor avans comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Loc Constructor Vânzări
mai 2019
Creștere Vânzări
ian-mai 2019
Creștere
1 Mercedes 195.690 -1.3% 938.499
-4.7%
2 BMW 181.888
4.6% 872.367 1.6%
3 Audi 151,900 -5.4% 739,450 -5.8%

Via Mercedes-Benz, BMW, Audi

  • dan_grc, joi, 13.06.2019 18:07

    Curios cum a doua creștere după China, pentru Bmw, a venit din Germania, în SUA se afla în fața Mercedes, la distanță mică totuși, dar dacă se păstrează această tendință, pe la sfârșitul anului Bmw va sufla serios în ceafa Mercedes .