Vânzări premium februarie 2015: Audi conduce, BMW depăşeşte Mercedes-Benz

Publicat marţi, 17.03.2015 14:00 de Dragoș Băltățeanu

Începutul de an a fost agitat pentru producătorii de automobile premium. După o lună ianuarie în care ierarhiile au fost date peste cap, februarie a mai calmat lucrurile.

După primele două luni ale anului 2015, Audi îşi menţine poziţia de lider în clasamentul de vânzări pe plan mondial. După ce a surprins pe toată lumea preluând conducerea la finalul lui ianuarie, Audi reuşeşte să vândă 122.500 de unităţi şi în luna februarie, ceea ce îi asigură în continuare poziţia de lider în zona constructorilor premium. BMW a recuperat întârzierea din prima lună şi, după un februarie-record, reuşeşte să urce pe locul al doilea în topul premium la nivel mondial. Mercedes-Benz a avut parte de o lună bună comparativ cu anul trecut, dar a vândut mai puţin faţă de rivalii săi direcţi şi asta aşeazîă marca germană pe ultimul loc al podiumului.

Audi încetineşte ritmul vânzărilor, dar îşi păstrează prima poziţie în clasament 

După ce în ianuarie Audi a fost noul lider al vânzărilor de automobile premium,depăşind BMW după câteva zeci de luni de glorie bavareză în vânzări, luna februarie a adus o scădere de ritm pentru constructoruldin Ingolstadt. Dacă în prima lună a anului Audi urca pe primul loc cu 137.700 de automobile vândute, februarie a fost închis cu 122.500 de unităţi livrate. Cu toate acestea, luna februarie 2015 a însemnat o creştere a vânzărilor cu 4.2% faţă de luna februarie 2014. 

"Am continuat să creştem vânzările pe plan global şi am reuşit să facem acest lucru în toate regiunile din lume în luna februarie. Modelul Audi A6 facelift va fi lansat în Statele Unite peste câteva săptămâni şi ne va ajuta să păstrăm trendul ascendent", a spus Luca di Meo, membru în Consiliul de Administraţie Audi AG. 

Audi A6

Audi A6 a totalizat 20.650 unităţi livrate în luna februarie, ceea ce semnifică o creştere de 10.8% În Europa, Audi A6 este extrem de popular, modelul de clasă mare obţinând o creştere de 11.8%. Familia modelului A3 este, de asemenea, la mare cerere, livrările crescând cu 47.4% ajungând la 28.850 euro. Per total, Audi a vândut în cele două luni ale anului 2015 un total de 260.250 exemplare, o creştere de 7.4% faţă de perioada similară a anului trecut. 

BMW depăşeşte Mercedes după o lună februarie record

După o primă lună în care a pierdut startul la capitolul vânzări, BMW şi-a revenit în luna februarie. În ianuarie, BMW pierdea fotoliul de lider deţinut timp de 10 ani şi cădea pe ultima treaptă a podiumului, cu un total de 124.561 unităţi vândute. În februarie, lucrururile s-au îndreptat şi BMW a revenit la cifre mai bune, totalul vânzărilor la finalul lunii fiind de 131.416 exemplare. Marca Mini a totalizat şi ea 20.303 unităţi înmatriculate. Rezultatul total atins de Grupul BMW (BMW, Mini, Rolls-Royce) este de 151.952 exemplare vândute, ceea ce înseamnă că BMW a înregistrat cea mai bună lună februarie din istorie. De la începutul anului, Grupul BMW a livrat 294.112 unităţi, ceea ce semnifică o creştere de 7.3% faţă de perioada similară a anului trecut.

BMW Seria 2 GranTourer

Mercedes-Benz creşte în februarie, dar cade pe 3

Constructorul premium din Stuttgart a vândut 120.270 de automobile în luna februarie. Este o lună excelentă pentru Mercedes în raport cu anul trecut, dar numărul de exemplare livrate nu a fost suficient de mare pentru ca Mercedes-Benz să-şi păstreze locul doi în clasament. După primele două luni din 2015, Mercedes-Benz se află pe locul trei în clasamentul constructorilor premium, cu un total de 246.135 unităţi vândute. Faţă de luna februarie a anului 2014, Mercedes-Benz a înregistrat o creştere de 14.6%, iar acest lucru s-a datorat vânzărilor bune înregistrate de modelului C-Klasse şi de toate SUV-urile din gama Mercedes-Benz. 

"Mercedes-Benz a înregistrat un nou record de vânzări în luna februarie. Succesul se datorează în special modelelor C-Klasse, SUV-urilor din gamă, precum şi modelelor compacte. Nu am vândut niciodată atât de multe exemplare sedan şi break din gama modelului C-Klasse, precum şi SUV-uri în primele două luni ale anului", a spus Ola Kallenius, membru în consiliul de administraţie Daimler AG şi responsabil Marketing şi Vânzări pentru Mercedes-Benz. 

Mercedes-Benz C-Klasse

În Europa, 50.550 de clienţi şi-au primit modelele Mercedes în luna februarie. Marca germană a înregistrat creşteri semnificative pe pieţe ca Germania, Polonia, Spania, Suedia şi Belgia. În ciuda climatului economic dificil, Mercedes-Benz a înregistrat o creştere de 16.5% şi pe piaţa din Rusia. 

Vânzări premium în lunile ianuarie şi februarie 2015

Poz. Marcă Vânzări 
februarie 2015
Total
ian-feb 2015
+/-
1 Audi 122.550 260.250 +7.4%
2 BMW 131.416 255.977 +5.7%
3 Mercedes-Benz 120.270 246.135 +14.5%
4 Volvo 29.980 60.834 +0.9%
5 Land Rover 24.185 55.817 n/a
6 Lexus n/a n/a n/a
7 MINI 20.303 37.676 +19.7%
8 Porsche 14.836 30.880 +32.6%
9 Infiniti n/a n/a n/a
10 Smart 8.303 16.760 +20.8%
11 Jaguar 4.504 10.009 n/a
12 Maserati n/a n/a n/a
13 Bentley n/a n/a n/a
14 Rolls-Royce n/a n/a n/a
  • C-G-C, marţi, 17.03.2015 15:20

    Pana la finalul anului cel mai probabil BMW va reusi sa revina pe primul loc. Audi are nevoie de un nou model A4 pentru a se putea mentine pe primul loc si de o crestere cu 2 cifre (ca si pana acum) in SUA. Cresterea Mercedes era de asteptat, insa nu este la nivelul la care ar fi trebuit, dar mai au o sansa cu viitorul E class. La BMW inca nu vad un model care sa faca diferenta in conditiile actuale. In orice caz "lupta la varf" se ascute :)

  • iuliohir, marţi, 17.03.2015 16:00

    Ce porcarie cu vanzarile astea: Daca vinzi 10 castraveti cu cate un leu, ai 10 lei. Daca vinzi un pepene galben cu 10 lei, ai deja 10 lei dintr-o singura unitate. Unde castigi mai bine, la 10 castraveti sau la 10 pepeni. trebuiau niste topuri referitoare la incasari, nu la unitati. Caci nu le vand ca sa fie in top vanzari, ci le vand sa faca BANI !

  • mircea, marţi, 17.03.2015 16:57

    @iuliohir Evident că ai dreptate, însă în cursa dintre cele trei mărci germane valorile se echilibrează cumva în gamă, pentru că preţurile practicate sunt mai mult sau mai puţin aceleaşi. Iar la volum de peste un milion de maşini, cât vând Audi, BMW şi Mercedes, probabil că preţul total al maşinilor vândute e cam pe-acolo. Ce diferă e profitul per maşină, iar asta ţine de optimizarea costurilor.

  • dan_grc, marţi, 17.03.2015 18:53

    @C-G-C Poate sa para surpinzator, e posibil sa ma insel, dar diferenta in a doua parte a anului o poate face clasicul seria 3, avand in vedere ca-n 2014 s-a vandut in putin peste 480 mii exemplare, iar in aceasta vara urmeaza un face-lift ( discret cel mai probabil), dar cu suficiente modificari tehnice, pare un model neobosit care inca realizeaza aproape 30 % din vanzarile Bmw, cu toate ca gama s-a marit foarte mult. @iuliohir Profitul net al Bmw Group pe 2014 a fost de aproximativ 5.3 miliarde euro, asta ca grup, dar peste 90% este realizat de marca Bmw, nu stiu cat are Mercedes, dar cred ca este pe locul 3 si la acest capitol pt c-au declarat ca vor sa devina mai eficienti la acest capitol, unul dintre motive este numarul mai mare de angajati fata de ceilalti doi.

  • Sam93, marţi, 17.03.2015 19:19

    @Automarket Nu inteleg de ce ignorati complet Cadillac. Nu tin minte nici un top de vanzari cu marci premium in care sa apara. Poate nu vand ei in Europa, dar totusi vand ceva in America de Nord si Asia. Au sigur mai mult volum si sunt mai relevanti ca Smart.

  • Neamtul, marţi, 17.03.2015 19:40

    De ce Porsche nu a fost niciodata bagat in aceeasi oala cu Mercedes BMW si Audi ? Stiu ca e mai exclusivist datorita modelului 918 si 911 (fostul Carerra Gt si 959) dar si Mercedes are masini mai scumpe ca Porsche cum ar fi cele vechi clasice sau SRL SLS etc. In cazul asta ar trebuii comparativ cu Mercedes. Asa ar fi corect.

  • Neamtul, marţi, 17.03.2015 19:41

    ps. Aici nu ma refer la vanzari ci la marca in sine.

  • Darcotic_ Cantacuzino_ FOREVER, marţi, 17.03.2015 23:17

    Halal PREMIUM fratilor, HALAL ! Nu cu motoare de 1,5 Dci 90 cp pe A class, sau 1,6 95 cp pe Seria 1 esti PREMIUM. Marcile astea nu mai sunt premium cu adevarat, astea sunt doar niste clisee demult golite de continut si care sunt repetate de papagalii paraleli in acest domeniu. In anul 2015!!!!!!!!!!!!!! sa oferi in entry-level motoare de Logan tu ca constructor care te bati cu pumnii in piept ca esti ''premium''? Pai sa ne uitam la marcile de volum japoneze , sa vedem cu ce vin in clasa compacta in entry-level diesel. Honda Civic : 1.6 I-DTEC 120 cp entry-level, Mazda 3 2,2 150 cp entry-level Subaru Impreza 2.0 150 cp entry-level Mitsubishi Sportback 1.8 150 cp entry-level Nici macar Nissan Pulsar nu foloseste 1.5 Dci 90 cp, el foloseste 1.6 Dci 110 cp. Deci pana la urma MARCILE PREMIUM CHIAR MAI POT FI NUMITE PREMIUM ? Nu mai vb de faptul ca ,japonezii nu pun ca nemtii chiar si pe masinile unor marci de volum motoare mici pe entry-level, gen 1.2 si 86 cp pe compacte in anul 2015, sau 1.0 60 cp pe subcompacte in anul 2015 !!!!!! . Asta e o penibilitate absoluta sa pui 8j de cai in 2015 pe o masina moderna in entry-level si sa ceri 16 mii pe ea . Honda, Mazda, chiar si Nissan ofera motorizari premium avand in vedere ca pana si seria 1 care chiar e ''premium'' , vine cu 9j de cai entry-level.Deci unde s-a ajuns lumeee ????? Au luat-o razna constructorii astia germani.

  • Darcotic_ Cantacuzino_ FOREVER, marţi, 17.03.2015 23:35

    Si acum sa vedem cu ce vin marcile premium nemtesti in versiuni de baza ''entry-level'' la categoria D BMW seria 3 - 116 cp ( de rasul curcilor ) Mercedes C200 136 cp Audi A4 1.8 TFSI 120 cp ( de rasul curcilor ) Deci cat/sau mai slabe ca compactele japoneze de volum Si acum urmeaza segmentul E premium german - entry-level Audi A6 2.0 TDI (150 Hp) entry-level Mercedes C200 136 cp( de rasul gainilor ) entry-level BMW Seria 5 150 cp entry-level Si acum sa evaluam .Abia modele de clasa E Premium se apropie de cele de clasa D non-premium ( toate fiind entry-level ) Mazda 6 2,2 150 cp entry-level Subaru Legacy 2.0 150 CP entry-level Honda Accord 2.0 150 CP entry-level etc. Asadar pana la urma se mai pot numi premium ''cele premium'' ? Cu asa motoare de baza NU . NU pt 2015 !!!!!!!! Si acum segmentul Premium Japonez in categoria D entry-level Lexus IS250 -208 cp entry-level Infiniti Q50 - 2,2 170cp entry-level Acura TLX - 2.4 -206 cp I-VTEC entry-level Deci marcile premium japoneze isi pastreaza in continuare statutul de premium.

  • AndreiRN, miercuri, 18.03.2015 00:25

    Interesant cum marcile asamblate in China vand peste masura.