Vânzarea Volvo a fost aprobată de Comisia Europeană
Comisia Europeană a aprobat vânzarea Volvo către Geely. Tranzacţia va fi finalizată în cel de-al treilea sfert al acestui an.
Consiliul concurenţei al Comisiei Europene a aprobat vânzarea Volvo. Astfel, cei de la Ford Motor Company vor putea să vândă marca premium din Suedia fără probleme legale din partea CE. După cum ştiţi, cei de la Geely au cumpărat marca Volvo de la Ford contra sumei de 1.8 miliarde de dolari. Preluarea a fost negociată încă din luna martie şi reprezintă cea mai mare achiziţie făcută de o companie chineză peste ocean.
Odată cu bifarea acestui pas pe agenda tranzacţiei, ne putem aştepta ca aceasta să fie finalizată în decursul celui de-al treilea sfert al acestui an. John Fleming, şeful diviziei europene a mărcii Ford, a specificat că vânzarea Volvo va avea loc în perioada menţionată mai sus. Astfel, atât GM, cât şi Ford vor renunţa treptat la legăturile pe care le aveau cu producătorii de automobile din Suedia. Rămâne de văzut cum vor evolua aceştia după ce vor fi conduşi de alte corporaţii străine.
În cazul fiecărei tranzacţii de acest gen, Comisia Europeană verifică toate detaliile contractuale şi examinează modul în care va evolua compania care urmează să fie văndută după ce achiziţia este realizată. Dacă membrii CE nu consideră că există vreo problemă privind încălcarea legii concurenţei neloiale sau o altă inconcordanţă legală, tranzacţia respectivă primeşte acordul lor. Membrii CE au declarat că afacerea Ford-Geely nu va "împiedica signifiant" competiţia din Europa.
Via | AutomotiveNews (înreg.)
o sa vedem cum Volvo se va stinge incet incet, asa cum jaguar este in moare clinica acum! RIP VOLVO RIP JAGUAR!