Urmaşul lui Volkswagen Phaeton vine în 2015

Publicat luni, 09.04.2012 17:16 de Bogdan Mirică

Cererea mare înregistrată pe piaţa din China face ca Phaeton să primească un succesor. Oficialii germani sunt decişi să dea naştere unei generaţii noi ce va sosi abia în 2015.

Dacă în urmă cu cinci ani ai fi întrebat un oficial Volkswagen ce şanse sunt să vedem un succesor al lui Phaeton, ai fi primit un răspuns sec, dar sigur: “Nici o şansă!“. Dacă vei adresa aceeaşi întrebare acum, răspunsul va fi însă altul.

Limuzina celor din Wolfsburg se descurcă extrem de bine, din punct de vedere comercial, după revizuirea estetică de acum un an. Modelul german a reuşit să se strecoare în topul preferinţelor publicului chinez. Aşa se face că Volkswagen s-a trezit cu o creştere de 50% a livrărilor pe piaţa din China, evoluţie la care nimeni nu se aştepta.

Parcursul bun a mai înmuiat inima oficialilor germani, care au decis să dea naştere unui urmaş, programat să ajungă pe piaţă în 2015.

Deşi mai sunt trei ani până atunci, sunt câteva detalii care deja se cunosc. Viitorul Phaeton va adopta platforma modulară MLP, folosită şi pe noua generaţie Audi A8, şi va măsura peste 5 metri. Designul va fi inspirat de cocneptul CrossCoupe, atât la nivel exterior cât şi interior. Propulsia va fi asigurată de motoare noi, cu o cilindree redusă, în marea lor majoritate cu patru cilindri.

via l ams

  • dan_grc, luni, 09.04.2012 17:59

    Un grup ca VAG isi permite sa tina in productie 10 ani un model chiar daca are vanzari modeste, doar pt imagine, chiar daca au crescut vanzarile in China, nu cred ca vor iesi pe plus cu modelul asta, dar e bine ca va avea un succesor, sunt curios cum va arata, partea mai putin buna este ca motoarele vor in marea majoritate cu 4 cilindri, macar cu 6 cilindri in mare parte sa fie, este totusi clasa de lux, o cilindree de 3 litri V6 in cateva versiuni de putere este rezonabil, cele cu 4 cilindri cat vor avea? 2 litri? 2.2? Nu cred ca se vor vinde bine aceste versiuni.

  • hmm, luni, 09.04.2012 18:51

    Poate sa nu vina niciodata. Eu nu ma supar.

  • Adi, luni, 09.04.2012 19:32
    Phaeton e o masina misto...dar nu la pretul ala.

    Singurul lucru care m-ar face sa aleg un VW Ph...ar fi ca e facut pe aceeasi platforma cu Bentley. E onorabil pt. un posesor de VW Phaeton sa stie asta. Mai rau e pt. cei cu Bentley...

  • george, luni, 09.04.2012 21:43

    O prostie de masina. Cine cumpara un Volkswagen de segment F ??! E impotriva oricarui rationament de bun simt. Doar ca sefii Vw poarta valul arogantei pe ochi si nu vad prea bine realitatea.

  • LauCalin, luni, 09.04.2012 23:24

    Masina asta poate fi o varianta foarte buna la mana a doua, pentru ca se devalorizeaza mult. Si e pacat, Phaeton nu e o masina rea. Dar VW a invatat piata cu altceva.

  • @LauCalin, marţi, 10.04.2012 00:10

    ...dar ca sa fie la mana a 2-a trebuie sa existe un fraier dispus s-o cumpere noua.

  • Adi, marţi, 10.04.2012 00:28
    @@LauCalin Stai linistit ca sunt multi....sunt multe second si la noi si

    in strainatate.

  • 8hz, marţi, 10.04.2012 00:41
    I

    Phaeton e o masina excelenta si, precum spunea LauCalin, este o varianta extrem de buna pe piata second. VW Phaeton vine cu tractiune integrala si suspensie pneumatica in standard !! Iar la capitolul tehnologie nu sta mult mai prejos decat un S Class. Singurul deficit pe care il vad e renumele marcii: Volkswagen nu e un producator premium. A..si ca o nota, @Adi, Bentley Continental a fost construit pe platforma lui Phaeton (si nu invers!).

  • @Adi, marţi, 10.04.2012 10:01

    daaaaaaaa multe :)) oricum, ma refeream la ipotetica generatie din 2015. Preturi Germania: Phaeton 4.2 benzina V8 (4 locuri) - 96.600 euro S 500 4MATIC BlueEFFICIENCY - 103.470 euro Phaeton 3.0 diesel V6 (4 locuri) - - -- 80.400 euro Mercedes S 350 BlueTEC 4MATIC - 80.325 euro

  • Adi, marţi, 10.04.2012 11:27
    @@Adi

    Daca tu nu ai ochi sa vezi cauta pe autovit ca stau o gramada nevandute.

  • Vasilica, marţi, 10.04.2012 11:39

    Chiar daca este mult inferioara Honda Legend sufera de acelasi lucru; nimeni nu a inteles aceste modele avansate tehnologic cu pret de adevarat premium gen S klase sau A8, Seria 7 Probabil au vrut sa demonstreze ca pot si ei face ceva premium cu sigla de producatori de serie.Cam ciudata incapatanarea asta!!

  • JJ, marţi, 10.04.2012 16:50
    e VW

    Zicea cineva stabilit in germania ca nemtii nu-l cumpara pentru simplul fapt ca e VW. Ei nu vor sa dea atatea zeci de mii de euro pe un VW. Sunt curios cati romani si-ar lua o Dacia cu aceeasi calitate si pret ca un Phaeton (ipotetic vorbind ca Dacia ar scoate pe piata asa ceva).

  • @, marţi, 10.04.2012 16:54
    ....

    Volkswagen Phaeton = Masina poporului de lux... mi se pare ca suna a pleonasm:))))