Unul dintre puținele motoare impare a ajuns la 40 de ani: Audi sărbătorește motorul său cu cinci cilindri
Audi este unul dintre constructorii care s-a abătut de la calea motoarelor cu număr par de cilindri. Încă de acum 40 de ani. Germanii introduceau pe Audi 100 primul lor motor cu cinci cilindri.
Audi a fost privit cu scepticism atunci când a decis să dea naștere unui motor cu cinci cilindri, într-o perioadă în care toți mizau pe un număr par. Germanii au riscat și după patru decenii încă mai produc acest tip de propulsor. De fapt, Audi tocmai sărbătorește 40 de ani de la introducerea primului său motor cu cinci cilindri.
Mașina care a spart gheața a fost Audi 100 în anul 1976. Pe atunci era mult mai compact decât un motor cu șase cilindri, avea o capacitate de 2.1 litri și oferea doar 136 de cai putere. De-a lungul celor 40 de ani, Audi a introdus injecția directă, turbocompresoarele și chiar versiuni diesel cu cinci cilindri.
De asemenea, motorul i-a ajutat pe nemți să câștige raliuri și curse de anduranță, iar în prezent, folosit pe actualul Audi TT-RS, dezvoltă nu mai puțin de 400 de cai putere, aproape de trei ori resursele inițiale.
Ca o încununare a acestor performanțe, trebuie să știm că propulsorul a primit de șapte ori premiul ”Motorul Internațional al anului”, din 2010 până în prezent.
Pentru a sărbători cu se cuvine evenimentul, Audi a deschis o expoziție în Neckarsulm, unde a înșirat evoluția motorului cu cinci cilindri de-a lungul anilor.
Ala din poza este un Audi 80 CC, am avut si eu una din asta diesel, cum altfel :)