Unicul Rolls-Royce Boat Tail, debut public la Concursul de Eleganță Villa d'Este
Limuzina unicat Rolls-Royce Boat Tail a fost prezentată, în premieră, publicului cu ocazia Concursului de Eleganță Villa d'Este. Mașina a fost expusă doar două zile, înainte de a fi din nou ascunsă de privirile curioșilor.
După lansarea unicului exemplar Sweptail, Rolls-Royce a anunțat că reînvie departamentul de "Coachbuilding", cu obiectivul de a construi mașini unice, create pe comandă. Primul model din noua eră de carosier este Boat Tail, o limuzină unică, prezentată la finalul lunii mai.
Acum, mașina (construită în patru ani pentru, potrivit zvonurilor, cuplul Beyonce - Jay-Z) a fost arătată pentru prima oară publicului. Evenimentul a avut loc în cadrul Concursului de Eleganță Villa d'Este. Limuzina unicat a fost dezvelită chiar de șeful companiei, Torsten Muller-Otvos.
În urmă cu fix patru ani, tot pe malul lacului Como, publicul admira în premieră unicul Rolls-Royce Sweptail.
Boat Tail este construit pe arhitectura lui Phantom, dar fiecare panou de caroserie a fost creat de la zero de specialiștii Rolls-Royce.
Mașina are o lungime de 5.8 metri și o temă bicoloră, nuanța de albastru închis care acoperă capota și parte din spoilerul frontal fiind aplicată manual.
În portbagaj regăsim un frigider pentru răcirea șampaniei, un set de tacâmuri din argint, farfurii din porțelan cu margini decorate cu platină și două mese de cocktail.
via Rolls-Royce
Si unde-l depozitează pe servitor ?