Undă verde: pick-up-ul Mercedes Clasa X va fi produs în serie. Asamblarea începe în acest an
Fratele premium al lui Nissan Navara va fi produs în serie. Primul pick-up dezvoltat de o marcă europeană premium va vedea lumina zilei în 2017.
După ce anul trecut a prezentat oficial cele două "personalități" ale conceptului X-Class, devenind primul producător premium care-și anunță intențiile în segmentului pick-up-urilor medii europene, Mercedes-Benz confirmă oficial înainte de Geneva că ideea se va transforma în model de serie. Numele său nu oferă însă nicio surpriză: Mercedes-Benz Clasa X.
În comunicatul de presă care anunță oficial decizia mărcii, Mercedes lasă să se înțeleagă că vorbim de o chestiune de timp până când ceilalți producători premium îi vor călca pe urme. Asta pentru că vorbim despre un segment "în continuă creștere" și "foarte promițător", iar Mercedes este "primul producător premium" care ia în considerare "cerințele în schimbare ale clienților segmentului global de pick-up-uri medii".
Conform oficialilor germani, aplecarea spre lifestyle a viitorului pick-up Mercedes Clasa X va aduce clienți noi în portofoliul Mercedes. Mai mult, "modelul se va adresa unor clienți care nu s-au gândit niciodată să-și cumpere un pick-up" tocmai datorită faptului că oferă caracteristicile mărcii germane pe o caroserie inedită.
"S-au dus zilele în care pick-up-urile erau cumpărate pentru a fi cai de bătaie. În schimb, aceste mașini devin astăzi din ce în ce mai populare ca vehicule versatile care sunt folosite strict ca mașini personale sau în uz comercial. Iar procentul de utilizatori privați crește constant", declară Mercedes.
Noile modele de serie din Clasa X vor împărți platforma de producție cu Nissan Navara și recent prezentatul Renault Alaskan, urmând să fie produs la uzina pe care Nissan o deține lângă Barcelona începând cu a doua parte a anului 2017. Mercedes susține însă că inginerii săi vor modifica suspensiile și direcția pentru a dezvolta o ținută de drum superioară.
-
xxx, miercuri, 01.03.2017 08:38
Vor fi mulți colăcari (sper ca bena sa fie suficienta pentru zestre) care vor cumpăra mașina. Găsesc interiorul cel puțin grețos, dar cred ca in USA se va vinde, este pe stilul lor.
-
mishazaitev, miercuri, 01.03.2017 09:56
@Automarket "După ce anul trecut a prezentat oficial cele două "personalități" ale conceptului X-Class, devenind primul producător premium care-și anunță intențiile în segmentului pick-up-urilor medii europene". Ati mai facut greseala asta si atunci cand s-a Mercedes a anuntat acest prociect si se pare ca persistati in ea. Clasa X nu este prima experienta pick-up a Mercedes. Modelul 170 Pick-up lansat in 1952 este un exemplu. A existat o varianta pick-up a celebrului ponton. De asemenea, pe platforma clasei G, au fost desvoltate pick-upuri inca din anii 80. @inexorabil Nu te supara, dar tocmai asta este motivul pentru care Mercedes este o legenda vie! Faptul ca nu au ezitat sa puna steaua cu trei colturi pe nicio catgorie de vehicule, de la masini de lux, pana la camioane, utilitare si chiar tractoare. Toate acestea au fost contemporane cu limuzinele care au creat imaginea "aristocraticului, elegantului, impozantului şi imperialului MB de altadata", dar si de azi si de maine!
-
mishazaitev, miercuri, 01.03.2017 09:57
erata: fara "s-a"
-
mishazaitev, miercuri, 01.03.2017 09:58
@xxx Da, mai alesc ca-i pick-up si e impozitul mic -::)))))
-
vianu, miercuri, 01.03.2017 09:58
e un deschizator de drum (s-a identificat un segment de piata, o nisa, si se abordeaza agresiv)...urmeaza restul conationalilor. Pentru ca nu'i asa, festinul trebuie sa fie festin. :)) @xxx....sa vezi maine audi pe platforma de amaroc
-
Tibi, miercuri, 01.03.2017 10:30
@misha Ceea ce spui tu nu face decat sa confirme cele spuse de @inexorabil. Adica faptul ca MB a devenit un brand de consum odata implicati in camioane, utilitare, pick-up. Isi pierd acel rafinament chiar si prin clasele A, B, C, GLA, GLC ... daca se opreau la E, S, GLE, GLS cred ca era mai bine. Puteau face sub alte branduri masinile mici, pick-up-urile, utilitarele.
-
Andrei, miercuri, 01.03.2017 10:48
@Tibi, trebuie sa intelegi ca si la autocamioane e aceeasi poveste ca la autoturisme, iar Mercedes nu se dezice de treaba asta. Nu poti compara un Actros cu un Iveco.
-
Edik, miercuri, 01.03.2017 11:16
in 20 de ani o sa conducem numai MONSTRI DE MASINI dealde SUV-uri mari si PICK-UP-uri mari !! Ditamai maxi-taxi pentru a cara o singura persoana ! O sa miscam chestii de peste 2 TONE pentru o persoana de ~100kg ceea ce inseamna ca - ca sa caram 5% din greutate (omul) miscam 95% de masa de metal ! O NEBUNIE !!! Prostia umana nu are limite. La bicicleta, raportul este clar invers, sau la motocicletele vechi era raportul 1:1 , 100kg motocicleta la 100kg persoana carata.
-
G, miercuri, 01.03.2017 11:25
O nouă hidoșenie marca Mercedes (după G650 Landaulet). Roți supradimensionate, un bot care lasă impresia că-i lipsește bara de protecție...pe scurt - o mașină făcută după prostul gust al americanilor (care pare să devină reperul estetic al celor de la MB).
-
mishazaitev, miercuri, 01.03.2017 15:20
@Tibi Prietene, gresita este abordarea voastra. Pentru ca nu AU DEVENIT, ci au fost asa de cand sunt ei. Mercedes a fabricat camioane de 50 de ani. Hotarati-va cand au fost de consum, acum sau atunci!? Eu as spune ca, dimpotriva, Mercedes este mai de prohibitiv acum de cand oricand. Exemplul cel mai elocvent in acest sens este G KLASSE. La lansare clasa G oferea inclusiv masini de lucru, fara prea mari figuri. Acum nu mai exista decat in variante super dotate. @Vianu Ma mira faptul ca dumneavoastra, ca si proprietar al unuei masini produsa de unul dintre cei mai mari producatori de pick-up-uri din lume, sunteti asa de manios pe lansarea unui pick-up... Haideti sa fim seriosi, trandul in tara pe care aceasta masina o are in vizor, nu l-au dat nemtii! Ei nu fac altceva decat sa se adapteze pietei respective. De asta spun eu ca opiniile legate de calitatea de "deschizatoare de drumuri" a Clasei X, sunt niste aberatii. Nu este nici primul pick-up al celor de la Mercedes si nici macar primul pick-up de lux! Atata vreme cat exista Esclade EXT (si inca din 2002), atata vreme cat a existat Hummer Pick-up, atata vreme cat japonezii de vand sub siglele unor branduri de lux pick-upuri in USA, afirmatia ca Mercedes a descoperit apa calda este pur si simplu amuzanta, fiind justificata doar de obsesia unora de a sugera mereu ca nemtii sunt de vina pentru toate!
-
inexorabil, miercuri, 01.03.2017 17:21
@misha, evident că n-am scăpat din vedere adevărul elementar al prezenţei salutare şi consfinţite a lui MB în aria utilitarelor şi “grelelor”. Pe liderii companiei cred că-i fascinează nu “trendul în creştere” pe segmentul pickup-urilor, ci “religia” constantă a clientelei americane construită în jurul acestui gen de autovehicul, mai precis vor să-şi explice “cum dracu’ “ primele trei modele vândute pe piaţa din SUA sunt cele trei vestite camionete locale. Totuşi, nemţii ar trebui să-şi amintească sau să nu mai ignore experienţele nu prea reuşite în domeniu ale lui Cadillac şi Lincoln (nu înţeleg de ce este calificată proaspăta Clasă X a lui MB drept “primul pickup premium”…am întrebat şi altădată: până la urmă, cine şi cum defineşte oficial şi de drept “premium” ? am căutat referinţe pe net de mi-a venit rău şi tot degeaba…cine se uită la “car classification”, citeşte despre “luxury vehicle” : clasele D, E, F şi…break, dar adăugăm noi: “luxury SUV” / “premium” este o noţiune pur subiectivă – provine din latină şi înseamnă “premiu” – adică este vorba despre apologia primatului calitativ, a “noutăţilor de ultimă oră” şi a “abundenţei de dotări”, prestată cu obstinaţie şi îndârjire de adepţii celor patru “germane şmechere”, dar preluată cu entuziasm orb şi de “ziariştii imparţiali” : MB, BMW, Audi şi Porsche! în mintea lor comodă, “premium” le sugerează “întâietatea” şi “supremaţia”, iar după această “logică”, RR şi Bentley ce-or fi? mai primii decât primii? dar poate exista şi premium între neluxoasele lumii: VW??? oricum, regret că am folosit şi eu deseori tâmpenia asta de cuvânt “orgolios” şi impropriu în universul auto). Axiomatic, nicio maşină nu poate fi perfectă, dar premium...da?! În mod sigur, “podiumul” american nu va fi dărâmat prea curând, deci nu-mi dau seama ce profit îşi imaginează cei de la Daimler că ar putea obţine…Aşa susţine presa despre creaţia germană: “may come to USA”. Se iluzionează băieţii că americanii vor avea o revelaţie peste noapte şi, astfel, vor lăsa de izbelişte triada locală, ca să se delecteze cu un Nissan în haine de gală?! Dar nu numai în privinţa americanilor, ci în general şi ca prostu-n târg întreb: dacă ai de cărat saci cu cartofi sau cu moloz, de ce ai avea nevoie de o camionetă luxoasă? Ca să exclami “Wow!” în timp ce praful se aşterne pe caroserie? Probabil confundăm calitatea totală cu aşa-zisele trăsături “premium” ! De fapt, aşa cum subliniai tu, @Tibi, cu ceva timp în urmă, “utilitarele sunt pentru muncă, mizerie, lovituri”. Totuşi, pe noi ne interesează primordial autoturismele! Camioanele, autobuzele şi vanurile sunt tradiţionale la MB şi nu inspiră neapărat ideea de lux şi distincţie, că altfel toată lumea care iubeşte maşinile ar întoarce capul pe stradă după ele :D În definitiv, nedumerirea multora dintre noi o constituie decizia lui Daimler AG de a miza pe ceva ce nu i-a stat în fire niciodată...Hm, dar nu-i o decizie stranie, ci maximum explicabilă: Zeus Profitus (i se forţează mâna...).
-
vianu, miercuri, 01.03.2017 17:22
@misha m-ai inteles absolut gresit...de 2 ori.... In primul rand....nu era nici o urma de manie/ironie, faceam o simpla constatare. Pick-up-ul din '52 n-are nici o relevanta pentru anul 2017. In afara de istorici/cunoscatori nimanui nu-i suna cunoscut modelul (vezi reactiile) si nici macar n-are o valoare de, sa zicem, know-how pentru Mercedes. Mai ciudat e ca au apelat la o platforma de la francezi/japonezi si nu si-au folosit experinta acumulata si oferita de G-Klasse ori chiar Unimog. Clar, costurile au jucat un rol covarsitor. In al 2 lea rand.... strict cu referire la X-classe...imi sustin ideea ca este un o nisa de piata pentru Europa (!) in care Mercedes se dovedeste deschizator de drumuri. De ce? pentru simplul motiv ca pana acum nimeni (din Europa) nu a mai abordat struto-camila asta. Si nu poti contesta asta. acuma e ok? PS ii sar pe americani pentru ca au aparut in discutie dintr-o...neintelegere :)
-
dan_grc, miercuri, 01.03.2017 17:37
Se face cam mare tam-tam, peste 50 de ani de construcție de camioane, peste 20 ani de când există Sprinter, apoi Vito...toate aceste categorii n-au legătură cu clasele consacrate de la Mercedes, un S era deosebit și acum jumătate de secol, este și acum, doar că sunt mai multe, ce să-i faci, s-au înmulțit bogații. Pick-up Mercedes? Ceva soft. Dacă vreți ceva hard, vă spun c-am văzut randări cu pick-up Bmw, am sunt în glumă, peste câțiva ani parcă merge un X5 "papuc ":).
Citeste si
-
MODELE NOI | vineri, 22 noiembrieNoua Kia EV9 GT: cea mai puternică versiune are 501 cai putereKia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembriePrimele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 kmDS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembrieNoul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 kmHyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. Citeste tot
-
MODELE NOI | miercuri, 20 noiembrieBMW: primele mașini de teste Neue Klasse X, produse în UngariaBMW a anunțat oficial că a produs primele prototipuri de teste ale viitorului Neue Klasse X. Vehiculele destinate testelor au fost produse în Ungaria, la uzina de la Debrecen. Citeste tot
-
MODELE NOI | marţi, 19 noiembrieViitorul Citroen C4, rival pentru Dacia Duster?Viitoarea generație a lui Citroen C4 este pe cale să devină un rival direct pentru modele ca Dacia Duster. Noul model compact va fi inspirat de conceptul Citroen Oli, prezentat în urmă cu 2 ani. Citeste tot
@zarnesteanu, @raduvlase şi alţi fani Mercedes-Benz, vă compătimesc, fraţilor! Aristocraticul, elegantul, impozantul şi imperialul MB de altădată, doar un premium…de consum astăzi. Ce tranziţie dezolantă: de la vremea spiritului la spiritul vremii…N-ar mai fi nimic de adăugat; poate doar de confirmat. Adio, MB! Bun venit, RN! Sper să nu înceapă nimeni cu “Totuşi, sedanurile lui MB…”. Da, sedanuri pentru mase. Scumpe şi inaccesibile doar pentru sub-mase. Ca şi Audi, BMW, Cadillac şi Lexus. Simplu ca vaca.