Un start-up românesc caută finanțare pentru servicii de consultanță în achiziția unei mașini noi
Un start-up românesc încearcă să atragă finanțare pe platforma Ronin pentru un serviciu de consiliere în achiziția unei mașini noi.
Achiziția unui automobil nou poate fi o provocare, mai ales dacă nu ești familiarizat cu fenomenul și ai tendința de a alege mașina după criterii subiective, cum ar fi designul și prețul. Este important ca achiziția unei mașini să se facă sub îndrumare specializată.
AutoVantage, platforma românească prin care cumpărătorii de mașini noi pot analiza ofertele dealerilor din toată țara pentru a alege opțiunea cea mai potrivită nevoilor lor, a început campania de crowdfunding pe platforma de finanțare Ronin, unde compania vrea să atragă 150.000 euro pentru dezvoltarea la nivel național.
Ronin, platforma de investiții care sprijină antreprenorii din diverse domenii să își finanțeze ideile de afaceri, anunță că AutoVantage s-a listat pe weronin.com, unde a atras deja aproape jumătate din suma țintită. (66.000 euro), investitorii interesați având opțiunea de a susține startup-ul românesc cu tichete ce pornesc de la 100 euro.
Platforma Ronin, lansată la finalul anului trecut, selectează companii cu potențial din România, precum AutoVantage, le sprijină în construirea campaniilor de finanțare și le aduce în fața investitorilor de retail, care până acum nu aveau acces la proiectele rezervate în mod tradițional fondurilor de investiții. Cu ajutorul lui Ronin, toată lumea are acum oportunitatea de a investi în startup-uri și companii consacrate, oferind antreprenorilor acces la resursele de care au nevoie pentru a-și lansa și a-și dezvolta afacerea.
Mai erau unii care făceau cam același lucru. Mai pe românește vor sa prosteasca pe cei cine prind cu ajutorul dealerilor auto care probabil vor plăti comision Pt clienți. Nu îmi fac griji, vor găsi destui naivi care sa fie de acord sa le aleagă alții mașina