Un recordman la Bucureşti: germanul Rainer Zietlow ne-a spus povestea traversării Globului de la nord la sud în 17.000 de kilometri

Publicat luni, 16.03.2015 17:05 de Mircea Meșter

17.000 de kilometri între Norvegia şi Africa de Sud în 21 de zile şi 16 ore. Acesta este recordul pe care germanul Rainer Zietlow şi echipa sa l-au realizat în toamna anului trecut şi care a fost povestit acum şi la Bucureşti într-o prezentare specială.

Unul dintre cei mai cunoscuţi aventurieri pe patru roţi din lume, germanul Rainer Zietlow, a vizitat România pentru a-şi prezenta ultima reuşită: recordul mondial de traversare a Globului de la Nord la Sud, de la Nordkapp (Norvegia), cel mai nordic punct european, la Capul Agulhas, cel mai sudic punct al Africii. 

Conduşi de un Touareg V6 TDI de serie modificat pentru a putea face faţă cerinţelor unui astfel de traseu abordat contracronometru, cei trei membri ai echipajului (pe lângă Zietlow au făcut parte din echipă Marius Biela, fotograf şi cameraman, şi Matthias Prillwitz, pilot german de raliuri) au realizat încercarea reuşită de record mondial în toamna anului trecut. Deşi planurile iniţiale arătau că aventura de 17.000 de kilometri ar fi trebuit să dureze în jur de 10 zile, un accident care a avut loc în mijlocul Africii a oprit echipajul condus de Zietlow timp de 13 zile în Tanzania, acolo unde maşina a fost reparată cu piese importate din Europa. Chiar şi aşa, rezultatul final înregistrat de echipa condusă de Zietlow - 21 de zile şi 16 ore - a devenit noul record mondial de traversare a Globului de la nord la sud prin Europa şi Africa, doborând precedenta performanţă cu aproape o săptămână.

"A fost o aventură pe cinste. În ciuda opririi forţate din Tanzania şi a service-ului din Dar Ed Salaam, am terminat călătoria de 17.000 de kilometri în 21 de zile şi 16 ore. Asta a însemnat că am doborât recordul anterior de la Nordkapp la Cape Agulhas, care a fost stabilit în 1984. Dacă excludem timpul petrecut reparând Touareg-ul, am fi reuşit să parcurgem această distanţă în doar 8 zile şi 10 ore", spune Zietlow, care spune că are în vedere o reeditare a călătoriei pentru a-şi doborî propriul record.

Cei trei recordmeni la sosirea de la Cape Agulhas, Africa de Sud.

Maşina-record

La prezentarea pe care Rainer Zietlow a avut-o la Bucureşti a fost prezentă şi maşina care a reuşit recordul mondial. Cu suspensii, frâne şi anvelope speciale plus un rollcage care avea rolul de a creşte nivelul de siguranţă oferit, Touaregul V6 TDI a mai beneficiat de un plus de autonomie dat de două rezervoare suplimentare construite special pentru această provocare. Cu cei trei membri ai echipajului alternând la conducere şi fără opriri în afară de alimentări, mese şi trecerile de frontieră. Autonomia a devenit un element important, astfel că modificările au crescut capacitatea maşinii de a rula între alimentări la circa 3000 de kilometri.

"Mă simt norocos că reuşim să fim probabil ultima generaţie care-şi permite să facă astfel de aventuri. Asta pentru că viitorul aparţine maşinilor electrice şi autonome, iar asta înseamnă că recordurile stabilite de oameni care stau în spatele volanului vor fi din ce în ce mai puţine. Mă uit la fiul meu, care are 3 ani, şi mă gândesc la faptul că mă va întreba peste 25 de ani cum au fost posibile astfel de expediţii", a afirmat recordman-ul german în faţa asistenţei de la Bucureşti.

Rainer Zietlow îşi prezintă maşina în faţa publicului la Bucureşti.

Traseul 

Traseul gândit de cei trei recordmeni mondiali a inclus traversarea Europei pe lângă România (Norvegia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Turcia), problemele socio-politice din Africa determinând echipa de germani să treacă ulterior prin estul Africii: Egipt, Sudan, Etiopia, Kenya, Tanzania, Zambia, Zimbabwe şi, în final, Africa de Sud. Pentru a fi cât mai eficienţi în traversarea continentului negru, Zietlow şi compania au construit anterior traseul în avanpremieră în vara lui 2014, culegând date importante legate de starea şoselelor, de timpii de parcurgere a diferitelor puncte de reper şi de condiţiile de trecere a graniţelor. 

Două dintre componentele de bază ale expediţiei semnate de echipajul german au fost cea umanitară şi cea ecologică, Astfel, Zietlow a donat cu ajutorul sponsorilor expediţiei către mai multe orfelinate africane 20 de eurocenţi pentru fiecare kilometru parcurs, iar organizaţia africană Food&Trees for Africa a plantat 600 de copaci lângă Johannesburg, transformând aventura germanilor într-una cu impact zero asupra mediului. Întreaga aventură a echipei a putut fi urmărită pe site-ul oficial şi pe Facebook.

  • LR, marţi, 17.03.2015 17:56

    Meștere, Slovenia nu e Slovacia. Nu cred că au zburat din Praga până în Liubliana.

  • LR, duminică, 26.07.2015 13:59

    Mă bucur că ai corectat. Pâș-pâș ;)