Un pas mai aproape de maşina zburătoare: Terrafugia TF-X e gata în 2022, decolează vertical şi poate zbura 800 de kilometri
Terrafugia, una dintre cele mai implicate companii din zona aproape SF a dezvoltării maşinilor care pot să zboare, prezintă cea mai nouă iteraţie a conceptului TF-X. Gata de producţie peste 8 ani.
Maşina zburătoare a fost şi este unul dintre visurile tehnologice ale omenirii moderne încă de la începutul anilor 1900, atunci când marii vizionari ai lumii auto au pus pe roţi primele maşini. Elanul tehnologic relativ lent de până în anii 2000 şi problemele legale pe care le-ar fi avut o astfel de invenţie au stopat însă în faşă puţinele încercări de acest tip.
Anul 2009 aducea însă în prim-plan o companie care promitea să producă o maşină zburătoare de serie. Evident că nu exista un termen clar pentru lansarea sa, însă americanii de la Terrafugia, companie formată din ingineri şi cercetători adunaţi în jurul Massachussets Institute of Technology (MIT), au prezentat conceptul Transition ca pe o variantă apropiată tehnologic de ceea ce ar putea deveni o maşină care să-i poarte pe ocupanţi pe calea aerului până la destinaţie atunci când acest lucru este posibil. Transition a făcut destule valuri în presa vremii mai ales datorită faptului că avântul tehnologiei a început să devină unul serios datorită exploziei internetului şi apoi a gadget-urilor personale.
Ei bine, Terrafugia continuă să cerceteze şi să dezvolte ideea maşinii zburătoare şi în 2015, dar noul lor produs are de această dată o denumire diferită: TF-X. Noul concept este unul evoluat şi, spun reprezentanţii companiei, este foarte aproape de o eventuală producţie de serie dacă acest lucru va putea fi legalizat în viitorul apropiat.
Decolare verticală, autonomie de 800 de kilometri
Soluţiile de propulsie şi performanţele noului Terrafugia TF-X sunt însă cele care impresionează: maşina zburătoare are un sistem de propulsie hibrid care învârte roţile pe asfalt şi rotoarele cu ajutorul cărora zboară atunci când e în aer. Autonomia aeriană a lui Terrafugia TF-X este de nu mai puţin de 800 de kilometri, iar decolarea se face în plan vertical, aşa cum o fac elicopterele de astăzi, ceea ce înseamnă că TF-X nu are nevoie de pistă de decolare şi aterizare.
Deşi Terrafugia nu a oferit date legate de viteza aeriană maximă pe care o poate atinge TF-X, este foarte probabil să vorbim de cifre mai bune decât cele ale lui Transition, primul concept al companiei, care anunţa acum trei ani o viteză de 160 de kilometri pe oră.
Dacă primul gând care vă vine atunci când vă gândiţi la o astfel de maşină este legat de modul în care se pilotează în aer, totul este rezolvat simplu de compania producătoare: Terrafugia TF-X este complet autonomă în zbor, ceea ce înseamnă că evită fără probleme potenţialul trafic, recunoaşte zonele în care vremea nu e prielnică pentru zbor, ştie zonele aeriene restricţionate şi mai ales aterizează automat în locul propus de şoferul-pilot. În cazul în care apar situaţii neprevăzute care ar putea pune în pericol viaţa pasagerilor, Terrafugia TF-X dispune şi de un sistem complet de paraşute care rezolvă problema aterizării forţate fără daune.
Producţie: cel mai devreme în 2022
Chiar dacă Terrafugia susţine că designul lui TF-X este gata de producţie, dezvoltarea efectivă a maşinii va mai dura cel puţin 8 ani, ceea ce înseamnă că maşina zburătoare va putea fi văzută cel mai devreme pe şosele şi eventual în aer începând cu anul 2022. Nu există încă un preţ oficial, însă primele informaţii dinspre compania producătoare anunţă o sumă care rivalizează cu cea pe care o plătesc clienţii pentru o maşină de lux. Adică undeva peste 300.000 de euro.
via Autocar
Superb , nu era de ajuns ca vedem melteni ''mobili'' pe spatiul terestru, acum vom auzi cum suna manelele si in aer la inaltime cu Bemvee zburatoare, pfffff penibil.