Un nou teaser cu viitorul Aston Martin Vantage: modelul britanic debutează în 21 noiembrie
Noul Aston Martin Vantage va fi prezentat în 21 noiembrie. Modelul constructorului britanic va folosi un V8 biturbo de 4.0 litri și va integra elemente estetice de pe DB11.
Aston Martin continuă campania de teasing pentru noul Vantage. De această dată, constructorul britanic a publicat o fotografie pe contul de Twitter prin intermediul căreia anunță că în 21 noiembrie vom face cunoștință cu noul lor model.
Din punct de vedere estetic, viitorul Aston Martin Vantage va miza pe o serie de elemente de design care au putut fi adirate pe mașina condusă de James Bond în cadrul peliculei Spectre. În același timp, designerii au apelat și la o serie de elemente estetice aplicate pe modelul DB11.
Viitorul Aston Martin Vantage va folosi un motor V8 biturbo de 4.0 litri de proveniență AMG. Pe DB11, propulsorul oferă 510 cai putere și 675 Nm, dar pentru Vantage, britanicii vor veni cu o variantă de 460 de cai putere. Conform unor surse apropiate, resursele motorului vor fi puse în valoare de o cutie automată cu 8 rapoarte. În aceste condiții, viitorul Vantage va putea accelera de la 0 la 100 km/h în aproximativ 4 secunde.
#NewVantage #BeautifulWontBeTamed pic.twitter.com/5GWE4ONrTO
— Aston Martin (@astonmartin) 9 noiembrie 2017