Un nou scandal la Volkswagen: germanii au vândut mașini de pre-producție care nu au fost aprobate de autorități

Publicat miercuri, 12.12.2018 10:33 de Daniel Popescu

Volkswagen a confirmat că în perioada 2006-2018 a vândut peste 6.700 de mașini de pre-producție fără să aibă aprobările necesare din partea autorităților. Clienții erau informați că mașinile respective sunt noi sau second-hand.

Înainte de lansarea unui model de serie, fiecare constructor auto dezvoltă mai multe unități de pre-producție pe care le testează pentru a identifica eventualele probleme de natură tehnică.

Aceste unități sunt destinate exclusiv testelor oficiale ale constructorilor și nu sunt aprobate pentru a fi comercializate și utilizate pe scară largă pe drumuri publice. În mod obișnuit, după lansarea versiunii de serie a modelului respectiv, constructorii renunță la mașinile de pre-producție, de obicei prin casare.

Presa germană a descoperit însă că, în perioada 2006-2018, Volkswagen vândut mașini de pre-producție, iar clienții finali erau informați că acestea sunt mașini noi sau second-hand, fără nicio mențiune cu privire la faptul că au fost construite pentru teste.

Informațiile au fost confirmate de un purtător de cuvânt al Volkswagen, care a anunțat un recall de 6.700 de mașini de pre-producție care au fost comercializate unor clienți finali, deși documentele interne obținute de presă indică existența a 17.000 de cazuri. 4.000 de mașini au fost comercializate în Germania, în timp ce restul de 2.700 de unități au ajuns în Europa și America de Nord.

Purtătorul de cuvânt al constructorului a adăugat că nu au fost semnalate accidente cu mașinile de pre-producție care au fost vândute, însă a inițiat un recall pentru că germanii nu știu cât de diferite sunt aceste unități de cele care au fost ulterior aprobate de autorități. De exemplu, unele unități ar fi necesitat doar un update software pentru a respecta legislația, în timp ce altele difereau atât de mult de versiunile de serie încât ar fi trebuit casate.

În plus, Herbert Diess, CEO-ul Grupului Volkswagen, a fost informat despre această practică în iulie 2016, însă a anunțat autoritățile abia acum, în momentul în care informațiile au apărut în presă.

Ministrul de Transport din Germania va analiza dacă Volkswagen va fi amendată cu câteva mii de euro pentru fiecare mașină de pre-producție care a fost vândută.

Cel puțin pentru moment, Grupul Volkswagen afirmă că mașinile de pre-producție în această situație aparțin doar brandului Volkswagen, în timp ce Audi, Skoda, Seat sau Porsche nu au aplicat această strategie.

"Faptul că vorbim despre unități Volkswagen construite între 2006-2018 demonstrează că Volkswagen nu a înțeles nimic, nici măcar la trei ani după ce scandalul Dieselgate a devenit cunoscut", spun oficialii grupului VZBV, care apără interesele consumatorilor germani.

Via Handelsblatt

  • eu, miercuri, 12.12.2018 11:09

    astia numai cu kkt-uri se ocupa, ar vinde si pe ma-sa doar sa iasa bani

  • Hunter, miercuri, 12.12.2018 11:09

    Nu tin partea celor de la VW, chiar deloc. Nu ma intereseaza ce fac, cum fac, si ce minuni se mai afla. Insa tind sa cred tot mai mult ca sunt niste jocuri la nivel politic si economic fara margini. In vremurile in care unii si altii isi tot incoarda muschii si se tot arunca tot felul de acuze pe diferite paliere, si oarecum noua ordine mondiala este o preocupare tot mai acuta a marilor puteri economice (vedem de cativa ani tot felul de cazuri si dezvaluiri si acuze si scandaluri si arestari), mi se pare de inteles cum de asistam la asa ceva. Nemtii sunt o putere economica, industria auto a lor este mare si importanta si atunci unde sa lovesti ? Pai fix acolo unde conteaza, adica la cel mai mare constructor auto al nemtilor, aka VW. Inainte ca scandalul dieselgate sa iasa la iveala, VW se pregatea sa devina nr 1 mondial. A fost dezvaluita problema (si sa nu imi spuna mie cineva ca nu se stia de treaba cu dieselgate-ul, ca nu cred...se stia numai ca s-a asteptat momentul oportun), VW a pierdut bani si imagine. Si se pare ca se doreste ca VW sa fie pus cu botul pe labe, sau mai bine spus industria germana sa fie domolita. Sunt de parere ca in anii ce urmeaza o sa luam parte la niste miscari politico-economice serioase, si cazuri rasunatoare de coruptie, spalare de bani, evaziune si alte si alte probleme vor fi scoase la iveala fix la momentul oportun, pentru a frana ascensiunea unora sau a altora. Si eu cred ca e doar inceputul: certurile intre americani si chinezi, cazul sefului Renault, cazul Huawei etc etc.

  • volkscăruță, miercuri, 12.12.2018 11:33

    Încă o dovadă (a câta?) că vw își consideră clienții niște fraieri care trebuie mulși de bani. P.S. După atâtea dovezi ale escrocheriilor friților, cine își cumpără vw nou chiar că-i fraier și își merită soarta.

  • tzenu_bmw, miercuri, 12.12.2018 11:41

    Tinand cont ca stiau si de aceasta data ca sunt ceva neregularitati cu cativa ani in urma(2016) trebuia facut ceva de ei(Vw) personal... Din pacate pt ei....iau descoperit alcineva... Ar trebui macar ca autoritatile germane sa dea voie clientiilor sa dea in judecata constructorul si sa le returneze bani cash(valoarea totala a vehiculului) pe fiecare model cu pricina...

  • zet, miercuri, 12.12.2018 11:54

    E ok, no biggie, daca intrebi romanasii verzi, ei tot VW-TDI cumpara fara sa stea pe ganduri. Deh, probleme de Lumea a treia. Cati salivau la "campurile" alea pline cu masini, din US, afectate Dieselgate...isi si vezi, "si ce are ba??! nu e tot wolzvagan?"

  • Felix, miercuri, 12.12.2018 12:02

    Clientul nu e deloc protejat de aceste practici, nici macar in UE.

  • @zet, miercuri, 12.12.2018 12:43

    As spune mai mult de atat: Si daca ar reiesi ca VW a facut experiente pe oameni, si daca ar avea recall de 10.000.000 de masini, romanul mediu ar fi dispus sa plateasca si cu 1.000 de Euro mai mult numai sa aiba un VW Golf. Pariu ca VW o sa fie si la anul nr 1 mondial? Ca nu va conta catusi de putin?

  • Anonim, miercuri, 12.12.2018 13:29

    Exact ca la scandalul diesel vai WV a trucat apoi pe rand au fost dovediti toti ca au trucat . Peste putin timp o sa vedeti ca si altii practica acelas lucru cu masinile de pre-productie .

  • LR, miercuri, 12.12.2018 14:15

    Voi ce credeți? Dacia, de exemplu, nu a procedat la fel? Vorbesc de Dacia nouă, de când a fost preluată de Renault.

  • Edikkk, miercuri, 12.12.2018 14:47

    Cine mai crede VW VAG ??? Că nu au poluat, că nu au măsluit testele.... AI MINŢIT CU NERUŞINARE până când era atât de evident că au primit şi amenda enormă !!! Apoi au minţit că doar VW şi nu Audi, nu Porsche.... AU MINŢIT CU NERUŞINARE până când s-a demonstrat că au fost şi Audi şi Porsche !!! Acum că sunt maşini pre producţie doar VW şi nu Audi, nu Porsche !! Cine îi mai crede??? Bine că fac fabrica nouă în Turcia!!??!!!? Şi nu o fac în UE, nu în România, nu în Bulgaria !!! Huooo VW! Să vă cumpere turcii maşinile, eu nu cumpăr maşini făcute în Turcia cu preţuri europene GERMANE în Euro ca să o ducă bine Turcul şi Germanul ! Prefer orice dar nu VAG.

  • sls, miercuri, 12.12.2018 14:53

    Cred ca motto-ul Apple se potriveste de minune cu VW: "prostii astia cumpara orice le dam"

  • vianu, miercuri, 12.12.2018 15:31

    @zet vw a facut experiente pe maimute pentru a afla si analiza impactul gazelor de esapament asupa organismului "no biggie" endeed :))

  • Fara alehas, miercuri, 12.12.2018 16:01

    @sls Asa e, scoti un produs bun la un moment dat, iar dupa aceea ptr. multi ani e suficient o reclama reusita ptr. a vinde bine. Dupa produsul bun cobori calitatea la una medie ori sub-medie, dar cu preturi umflate si asa devii super- profitabil. Orice asemanare a celor de mai sus cu politica vw e pura coincidenta.

  • Green_Alex, miercuri, 12.12.2018 17:30

    @Anonim, in afara de grupul VAG si Daimler cine a mai fost dovedit ca trucheaza emisii? AAAAA, te refereai la toti din grupul VAG, da, si Audi si Porsche si...asa mai departe. @LR Eu chiar cred ca altii nu procedeaza la fel pana la prima dovada. Asta cu "si altii fac la fel" e scuza de politicieni romani.

  • cineva, miercuri, 12.12.2018 18:13

    Or fi fost de vina tot alea 3 femei de serviciu si stagiarul care au luat deciziile si in legatura cu dieselgate. Pe bune VW, ar trebui sa angajezi niste tanti de la noi. Sterg praful, dau cu aspiratorul, nu creeaza scandaluri la nivel mondial ...

  • r, joi, 13.12.2018 09:15

    Nu a trecut un an de când au anunțat că au vândut Audi cu serii identice în China.

  • M_Frank, joi, 13.12.2018 09:16

    Masinilea astea este"editie limitata" Bo$$