Un nou pachet de tuning pentru BMW X6
Ruşii de la Status Design au creat un pachet de tuning pentru BMW X6. Pe lângă kit-ul estetic, acesta conţine şi o creştere de putere pentru versiunea xDrive35i a acestui model, echipată cu un motor bi-turbo de 3.0 litri.
Ruşii de la Status Design au realizat un pachet de tuning pentru BMW X6. Kit-ul se numeşte SD F 16 şi este compus dintr-un pachet estetic şi de modificări suplimentare sub capota versiunii xDrive35i. Suspensia acestui model nu a fost modificată în niciun fel, iar garda la sol rămâne nemodificată. Opţional, clienţii pot alege un set de jante Hartge de 22 inch realizate din aliaj usor, un set de LED-uri de poziţie pentru zi, patru proiectoare – dintre care două funcţionează doar în momentul în care rotiţi volanul şi un plafon vopsit în negru.
Kit-ul de caroserie pentru BMW X6 realizat de cei de la Status Design este fabricat exclusiv din fibră de carbon. Acesta conţine o nouă bară faţă, o bară de protecţie spate cu difuzor de aer integrat, capace din carbon pentru oglinzi şi o grilă faţă din carbon. Blocurile optice au primit angel eyes de culoare albă şi LED-urile provin de la marca germană Hella.
Pachetul de putere pentru xDrive35i este reprezentat de un sistem de evacuare Status Design, un filtru de ar sport şi o unitate ECU resoftată. Motorul N54B30 al lui X6 xDrive35i dezvoltă 306 CP în versiunea standard şi oferă acum 380 CP graţie modificărilor operate de tunerii ruşi. Peformanţele versiunii modificate ale acestui model nu au fost dezvăluite, iar cei de la Status Design nu au anunţat dacă se vor ocupa şi de alte versiuni de motorizare ale lui X6 sau vor propune doar această versiune pentru modificări. Desigur, toate modificările estetice sunt oferite pentru toate versiunile de motorizare ale lui BMW X6.
Via | Automotto
se bat tuneri pt ea. Au dat lovitura BMW