Un nou japonez în Formula 1: Yuki Tsunoda va concura pentru AlphaTauri în 2021 în locul lui Kvyat
Pilotul japonez Yuki Tsunoda în vârstă de 20 de ani va concura în Formula 1 pentru AlphaTauri începând din sezonul 2021 alături de francezul Pierre Gasly. Rusul Danil Kvyat părăsește astfel competiția.
AlphaTauri, a doua echipă a celor de la Red Bull Racing, și-a finalizat miercuri linia de piloți pentru sezonul 2021. Echipa italiană a anunțat că noul coechipier al lui Pierre Gasly va fi Yuki Tsunoda, un japonez în vârstă de 20 de ani care face parte din programul Red Bull Junior.
Tsunoda a concurat exclusiv în Japonia până în urmă cu doi ani, pentru ca în 2018 să fie propulsat în Europa de unul dintre principalii săi parteneri, Honda. El a încheiat pe locul 9 în Formula 3 în 2019 înainte de a ajunge în Formula 2 în sezonul recent încheiat.
Niponul a încheiat campionatul pe locul 3 cu două victorii și alte cinci podiumuri într-un sezon câștigat de MIck Schumacher, care va debuta în Formula 1 la Haas. De altfel, AlphaTauri utilizează în prezent motoare Honda.
"Ca cei mai mulți piloți, obiectivul meu a fost întotdeauna să concurez în Formula 1, așa că sunt foarte încântat de această știre. Mulțumesc celor de la AlphaTauri, Red Bull și lui Helmut Marko pentru această oportunitate și, evident, și celor de la Honda, pentru tot sprijinul de pe parcursul carierei, pentru șansa de a concura în Europa", a declarat el.
Tsunoda va deveni primul japonez în Formula 1 după Kamui Kobayashi, care a concurat ultima oară în Formula 1 în 2014 pentru Caterham. În urma acestei decizii, rusul Daniil Kvyat va părăsi Formula 1 cu un palmares de două podiumuri în 110 curse.
În prezent, singurul loc rămas disponibil pentru sezonul 2021 este la Red Bull, în contextul în care se anticipează că Lewis Hamilton își va prelungi contractul cu Mercedes.
Via AlphaTauri
ce pot sa mai zic, ce mai poate fi de spus decat sa concluzionez in felul urmator: is doar unul din umilii martori oculari ai tranzitiei domoale de la notiunea de Grand Prix de F1 la aceea de Derby de F1.... fiindca alta explicatie chiar nu reusesc sa identific.... la ai sai 159 de centimetri inaltime dar si ale sale 54 de kg, valori net inferioare atat Sophiei Florsch cat si Tatianei Calderon, mie-mi pare candidatul ideal pentru camuflarea greutatii excesive a monoposturilor actuale in general si a celor motorizate de Honda in special, ii de neinteles de ce *energizatii* n-au facut mai devreme miscarea asta, un astfel de giuvaer, atat din perspectiva pilotajului cat si a dimensiunilor, musai ca trebuie etalat cat mai mult cu putinta si nicidecum dosit in competitii inferioare iar utilizarea asidua a unui jockeu autentic precum Yuki nu va face decat sa camufleze masiv in sezonul 2021 tocmai acel ecart de performanta care se regaseste si-n prezent intre pistoanele nipone si cele germane