Un nou impuls pentru maşinile electrice în Bucureşti: serviciu de car sharing cu 15 unităţi BMW i3 şi staţie de încărcare de 50 kW

Publicat miercuri, 20.07.2016 10:38 de Daniel Popescu

Serviciul de car sharing Pony Car s-a lansat în Bucureşti pentru mediul business cu flotă de 15 maşini electrice BMW i3 şi cea mai puternică staţie de încărcare din Capitală, care ajunge la 50 kW.

Bucureştenii care lucrează într-una dintre clădirile de birouri din cartierul Băneasa, din apropierea centrului comercial cu acelaşi nume, vor avea posibilitatea de a apela la un nou serviciu inedit de car sharing.

După ce s-a lansat în Cluj în toamna anului trecut, Pony Car vine şi în Capitală cu un serviciu de car sharing adresat mediului business care prevede utilizarea unei flote de 15 maşini electrice BMW i3. A

stfel, companiile din zonă care vor apela la Pony Car vor putea oferi angajaţilor oportunitatea de a se deplasa în interes de serviciu cu o maşină BMW i3, care va fi preluată şi înapoiată într-o zonă fixă din cadrul clădirii de birouri Băneasa Business and Technology Park, situată pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 42-44.

Preţurile nu au fost încă anunţate, însă oficialii Pony Car susţin că acestea vor fi mai mici decât cele presupuse de un serviciu de leasing.

"Obiectivul nostru este să asigurăm un cost lunar sub nivelul unei rate de leasing. Considerăm că serviciul are potenţial de dezvoltare pentru Bucureşti şi luăm în calcul să construim formule asemănătoare şi pentru complexele rezidenţiale de la marginea Bucureştiului", spune Demis Ghindeanu, co-fondator Pony Car.

Maşinile electrice din cadrul programului Pony Car vor fi încărcare la o staţie de încărcare amplasată chiar în incinta Băneasa Business and Technology Park. Aceasta are 50 kW şi devine astfel cea mai puternică staţie de încărcare din Bucureşti, iar accesul va fi permis oricărui proprietar de maşina electrică.

Statia de incarcare de 50 kW

Via BMW