Un nou concept futurist de la Hyundai: Nuvis
Hyundai va dezvalui in cadrul Salonului Auto de la New York un nou concept. Si de aceasta data se pare ca vorbim despre un crossover cu linii de coupe, anticipat printr-un teaser publicat astazi.
Hyundai continua seria conceptelor sale misterioase si la Salonul Auto de la New York. Constructorul coreean a dat publicitatii un teaser al noului concept ce urmeaza a fi dezvaluit in cadrul salonului american.
Botezat Nuvis sau HD-11, pentru ca este creatia cu numarul 11 care iese de pe plansele Centrului de Design din Califonia, noul concept insolit pare a fi un crossover cu linii de coupe. Mai mult decat atat, am putea asista la prima creatie Hyundai cu deschidere verticala a usilor, socotind cel putin dupa fotografia spion surprinsa ieri de Autoblog.
Imaginea publicata oficial de Hyundai lasa sa se intrevada continuarea liniei de design promovata de un alt concept recent, ix-Onic, ceea ce inseamna ca filosofia constructorului coreean se pregateste de o nou schimbare. Intentiile Hyundai de a-si repozitiona imaginea pe un segment superior, unde activeaza in prezent Honda sau Toyota, sunt confirmate de aceste eforturi ale designerilor coreeni.
via | WCF