Un milion de Scenic II
Modelul francez a cunoscut o popularitate ridicata inca de la debutul sau, de acum 10 ani. A doua generatie a lui Scenic ajunge astazi la un milion de exemplare produse. Si continua...
Fabrica franceza din Douai este locul in care, saptamana trecuta, a fost produs axemplarul Renault Scenic II cu numarul 1.000.000. Mai mult, daca adunam ambele generatii Scenic, rezultatul este excelent: peste trei milioane de exemplare in doar 10 ani.
In 1996, Renault prezenta Megane Scenic. Un monovolum de talie medie. Chiar daca era ceva neobisnuit la acea vreme, noul model nu creea un nou segment (Honda Shuttle si Nissan Prairie se aflau deja pe piata), dar era primul care se bucura de un succes comercial atat de ridicat. Daca la inceput productia sa anuala demara cu 120.000 de exemplare, francezii de la Renault s-au vazut nevoiti sa tripleze aceasta cifra datorita cererii imense, astfel ca Scenic a devenit liderul segmentului sau in Europa.
Aparitia concurentilor seriosi, cum este Opel Zafira, a determinat constructorul francez sa restilizeze modelul Scenic, astfel ca incepand cu toamna acestui an vom avea parte de un Scenic nou, care se doreste a fi un stimulent pentru vanzarile din urmatorii doi ani.