Un german în Transilvania: biserici cu ziduri de apărare înalte de 12 metri, un castel părăsit și idilicul Viscri

Prima zi din expediția „Un german în Transilvania” ne-a făcut cunoștință cu mai multe biserici fortificate, zidurile lor impunătoare, atmosfera idilică a satelor din Ardeal și, bineînțeles, paragina în care se află unele lăcașuri de cult.

La Saschiz, seara se lasă cu orăcăit de broaște și ciupituri de țânțar. Altfel, lacul din curtea pensiunii e destul de frumos și are și pești. În parcare zace prăfuit un Passat. A înghițit mult praf astăzi, însă a meritat, pentru că cele șase locuri pe care le-am vizitat au fost cu adevărat spectaculoase.

Nu le-am mai socotit pe cele șapte, opt care ne-au mai ieșit în cale și pe care n-am putut să le trecem în programul nostru. Adevărul este că în zona Brașovlui mai toate satele păstrează urmele unor biserici evanghelice care s-au împrejmuit cu ziduri de apărare de teama invaziilor păgâne.

Biserica fortificată din Hărman

Dimineața a început cu soare în Brașov. A continuat apoi cu și mai mult soare la prima noastră oprire: în Hărman, la mai puțin de 10 kilometri de Kronstadt. E suficient să ieși din drumul național și după numai un kilometru dai peste o cetate fortificată în jurul căreia se concentrează micul sat ardelenesc. Dincolo de zidurile groase de câțiva metri descoperi umbra binecuvântată.

Pare ireal că această așezare datează încă de la anul 1240. De atunci și până acum a suferit unele transformări, însă păstrează anumite zone conservate impecabil. Inclusiv o capelă pe care se pot zări fresce cu Judecata de apoi, datând din secolul XIV.

Nevoia de apărare împotriva cotropitorilor a dus la ridicarea unor ziduri înalte. Primul are patru metri și jumătate în înălțime și, pe vremuri, la baza sa exista un canal inundat. Al doilea zid măsoară 12 metri înălțime și vine cu șapte turnuri de apărare. Se văd și acum gurile de tragere scobite în cărămizile groase. Dincolo de fortificație dai de smerenia unei biserici cu bănci vechi din lemn.

Biserica fortificată din Prejmer

A doua oprire nu a fost departe de Hărman. Încă câțiva kilometri și intram în Prejmer. Nu ținteam circuitul din localitate. Nici n-am fi putut să facem o impresie prea bună cu cei 120 de cai ai Passat-ului nostru. Ei se descurcă mai bine în regim de plimbare relaxată.

La Prejmer am găsit o altă biserică fortificată, foarte asemănătoare cu cea din Hărman. Este însă ceva mai bine păstrată decât aceasta și a fost inclusă în anul 1999 în patrimoniul Unesco. Atmosfera a fost ușor mai animată. Un grup de turiști germani și copiii lor blonzi se arătau tare entuziasmați de ce descoperiseră în cetate. Cei mici gustau din gemurile pe care le-au găsit în magazinul cetății. Existau chiar și magneți și obiecte tradiționale, semn că ardelenii or fi ei molcomi, dar știu să exploateze potențialul atracției turistice.

Biserica a fost clădită la 1211 de Ordinul Cavalerilor Teutoni, pe ruinele unei vechi bazilici romane. A fost finalizată în stil gotic de călugării cistercieni și a primit mai apoi o serie de fortificații pentru a se putea apăra de invaziile turcilor, care treceau în Transilvania prin pasul Buzău. S-a ales cu un șanț inundabil, cu poduri care se ridicau, cu ziduri groase de aproape patru metri și înalte de 12.

Această fortificație sub formă de cerc te transpune într-o lume complet diferită, în centrul căreia tronează un arbore vechi și biserica impunătoare, în turnul căreia un clopot anunță ora fixă.

Biserica fortificată din Arcuș

De la Prejmer am cotit către Sfântul Gheorghe și am călcat puțin pedala de accelerație. Parcă aveam poftă să facem ceva kilometri cu neamțul. Cei 120 de cai n-au refuzat invitația, însă e drept că dubla climatizare, forțată de cele 30 de grade din exterior, a mai tăiat din elanul TDI-ului.

Drumul până la Arcuș a trecut repede. Poate chiar prea repede. Atunci când am plecat din București ne temeam că navigația nu va găsi cetățile fortificate. Și se pare că în Arcuș fix de asta ne loveam. Am înțeles însă că acestea se găsesc, mai mereu, în centrul localităților. În fond, ele erau nucleul civilizației din acea zonă.

La Arcuș totul era idilic. O fortificație măruntă, cu ziduri nu mai mari de patru metri și câteva turnuri de apărare. Au fost ridicate în secolul XVII și se pare că tot pe atunci a fost consemnată și utilitatea lor. Zidurile au apărat biserica unitariană de invazia tătaro-turcă pe la 1658.

Este unul dintre cele mai bine păstrate forturi de apărare din Ținutul Secuiesc. Poate și pentru stă destul de mult închis. Noi ne-am lovit de o poartă metalică pentru că nu era nimeni acolo. A fost bine că măcar am găsit un copac umbros sub care să-l așezăm pe neamțul nostru.

Castelul Sukosd-Bethlen din Racoș

Până la Racoș a fost cale lungă. Vreo oră de mers pe un drum care a urcat și coborât de multe ori, cu benzi pentru depășire și viraje neașteptat de strânse. Aici s-au cam simțit gâfâielile motorului de 1.6 litri. Cei 250 de Nm au părut depășiți uneori de situație. Mai ales când plaja optimă se termina, iar cei patru cilindri grohăiau inutil la peste 4000 rpm. A fost nevoie de multe retrogradări, însă, din fericire, timoneria este precisă, iar cursa schimbătorului este destul de scurtă.

După toate depășirile forțate pe traseu, Passat-ul nostru a ajuns la Racoș. Ansamblul castelului Sukosd-Bethlen se află chiar în mijlocul unui parc ușor ponosit. Bineînțeles, parcul a apărut după cetate.

Fortificația a fost ridicată în anul 1642 de o familie nobiliară din Ardeal. Ea nu servea neapărat ca loc de apărare, fiind mai degrabă o așezare luxoasă pentru nobilii de la acea vreme. La parter erau camerele care deserveau gospodăria, inclusiv o hotă naturală, înnegrită de fumul secolelor trecute. La etaj se aflau spațiile de locuit, diversele saloane și sălile pentru festivități. În prezent, castelul este lăsat în paragină.

O doamnă cu mustăți încărunțite și cu o română ușor pocită ne invită înăuntru. Are cheia care ne deschide poarta către curtea rectangulară năpădită de buruieni. După ce explorăm singuri toate cotloanele și urcăm pe o scară șubredă până sus în turn, plătim cerberul cu 10 lei și apoi plecăm în căutarea unei cariere și a unui vulcan stins. Nu e mare lucru de văzut, iar drumul este extrem de prost. Noroc că Passat-ul nostru are o gardă la sol decentă.

Plecăm din Racoș într-un nor de praf, după ce localnicii au început să ne ceară un leu de țigări și băutură. Și nouă și celorlalți doi turiști care au ajuns la castelul aflat în paragină.

Cetatea Rupea

Până la Rupea ne-am mai oprit preț de câteva minute într-o benzinărie Mol care arăta ca după război. Un sandviș atârnat într-un frigider gol și câteva croissante uscate. Am trecut pe lângă alte câteva biserici evanghelice fortificate, dar n-am prea avut timp să ne abatem de la drum.

La Cetatea Rupea descoperi civilizația. Două parcări mari, magazine de suveniruri și chiar posibilitatea unui suport audio pentru turul tău printre zidurile cetății.

Cocoțată pe un deal care veghează asupra localității cu același nume, cetatea are un sistem de fortificare datat din secolul X, însă ea este mult mai veche. Unde mai pui că s-au găsit urme de așezări omenești din perioada 5000-3500 î.Hr.

Prima atestare documentară se face în anul 1324, dar este suficient să spunem că pe vremea dacilor i se spunea Ramidava, iar mai apoi, după cucerirea ei de către romani, a devenit castrul Rupes. Așadar, era aici de mai devreme.

A schimbat mai multe denumiri de-a lungul timpului, iar forma sa actuală, asemănătore unei cochilii de melc, reprezintă efortul unor secole. Este construită pe trei nivele: de sus, de mijloc și inferior. Cel de sus se presupune că a fost ridicat pe ruinele vechii cetăți dacice Ramidava. Istoria cetății este una stufoasă și merită descoperită pe îndelete în cadrul unei vizite.

Biserica fortificată din Viscri

Finalul de zi ne-a prins pe unul dintre cele mai rele drumuri pe care le-am întâlnit la noi în țară. Sunt cei câțiva kilometri care leagă satul Viscri de șoseaua națională.

Am avut mare noroc cu încălțările destul de urâte ale Passat-ului nostru. Jantele de 16 inch și anvelopele cu talon mare ne-au ținut departe de o pană și au înghițit cu stoicism craterele. Nu mai amintim de suspensie, și ea confortabilă și destul de tăcută, având în vedere efortul la care a fost supusă. Da, Volkswagen Passat este o mașină confortabilă, mai ales dacă alegeți niște încălțări inestetice. Depinde ce contează pentru voi. Sunt sigur că niște jante de 18 inch ar fi rigidizat situația.

Dincolo de Drumul Golgotei se întinde mic și prăfuit Viscri. Un sat cu case vopsite în culori vii, pe care Prințul Charles l-a pus pe harta lumii după ce a cumpărat aici o casă. Sunt multe pensiuni. Iar pe aleea pietruită care duce către biserica fortificată sunt numeroase case la poarta cărora se vând obiecte tradiționale.

Din păcate, Passat-ul nostru nu s-a putut fotografia alături de biserica fortificată, ascunsă într-o mică pădurice. Am ajuns fix la închidere, însă doamna de dincolo de ușa grea din lemn ne-a dat voie să facem câteva poze în interior.

Biserica datează și ea tot din secolul XIII și a fost construită pe ruinele unei bazilici romane. Are un drum de apărare prin păduricea despre care vă vorbeam și câteva turnuri de apărare. Dincolo de fortificație se ascunde una dintre puținele biserici romanice de tip sală. Am lăsat Viscri în același nor de praf în care l-am găsit.

A fost o zi plină, cu multe biserici monument. Și suntem abia la început. Mâine ne așteaptă locuri la fel de încărcate de istorie. Începe de dimineață cu Saschiz, continuăm cu Archita și Sighișoara, nu ratăm Dumbrăveni, iar seara înnoptăm la Biertan.

Puteți fi alături de noi pe pagina de Facebook Automarket sau căutând hashtag-ul #ungermanintransilvania pe aceeași rețea de socializare. Adunăm acolo toate pozele și filmulețele memorabile.