Un german cere 77.000 de euro pe epava unui Ferrari F12 Berlinetta făcut daună totală
Site-urile de anunțuri sunt surse inepuizabile de comori ascunse. Un exemplu este proprietarul acestui Ferrari F12 Berlinetta care își vinde mașina cu 77.000 de euro. Sau, mai bine zis, restul mașinii.
Mașinile pe care le produc italienii de la Ferrari sunt rare la vedere, iar această exclusivitate îi oferă companiei de la Maranello o poziție foarte bună de negociere a prețurilor cu viitorii săi clienți. Tocmai de aceea Ferrari-urile nu doar că se vând cu prețuri foarte bune atunci când ies din fabrică, ci reușesc să crească în valoare pe măsură ce trece timpul, devenind în multe cazuri mașini de colecție.
Pe această logică s-a bazat, probabil, și posesorul unui Ferrari F12 Berlinetta care și-a scos la vânzare mașina la un preț care la prima vedere pare foarte mic: 77.000 de euro. Mașina cu doar 15.000 de kilometri la bord are însă câteva "mici" probleme estetice: a fost implicată într-un accident brutal în urma căruia a fost avariată irecuperabil până la nivelul la care este greu de recunoscut.
Dacă în partea dreaptă, cea a pasagerului, mașina pare în condiție relativ bună, o ușă lovită serios și o anvelopă spate desumflată fiind ușor de reparat chiar și în cazul unui Ferrari, partea șoferului este grav avariată: Ferrari-ul nu mai are spoiler, capota e șifonată precum o coală de hârtie, iar din plafon lipsește o jumătate. În plus, mașina care atunci când era nouă a costat 355.000 de euro nu mai are faruri, iar aripa stânga față a dispărut în accidentul care a lăsat-o în starea actuală.
Rămâne de văzut dacă cele trei jante care par recuperabile, interiorul rămas relativ întreg (minus airbag-uri) și eventual părțile reutilizabile de sub capotă vor reuși să atragă clienți care să plătească pe această mașină o sumă cu care te poți orienta spre multe alte mașini premium venite impecabile direct de pe linia de producție.
via mobile.de
Scuzati-ma de expresie, dar parerea mea e ca poate sa si-o bage in fund cu tot cu 77 mii euro