Un exemplar Ford GT s-a vândut cu peste 2 milioane de euro: banii colectați vor fi utilizați în scopuri caritabile
Un exemplar Ford GT din noua generație a fost vândut la licitație pentru suma de 2.55 milioane de dolari, echivalentul a peste 2 milioane de euro. Banii colectați vor merge către două organizații non-profit care ajută persoanele diagnosticate cu autism.
Ieri vă anunțam că primul exemplar din noua serie Ford Mustang Bullitt a fost scos la licitație. Câștigătorul are de achitat suma de 300.000 de dolari, iar banii vor fi donați organizației non-profit Boys Republic din California.
În cadrul aceluiași eveniment, un Ford GT din noua generație , donat de omul de afaceri Ron Pratte, a fost scos la licitație, iar câștigătorul are de achitat 2.55 de milioane de dolari (peste 2 milioane de euro). Două organizații non-profit care ajută persoanele diagnosticate cu autism vor beneficia de suma colectată.
"Suntem foarte norocoși să deținem resursele necesare pentru a sprijini organizații minunate care încearcă să ajute oamenii defavorizați", a declarat Craig Jackson, CEO-ul Barrett-Jackson (casa de licitații care a organizat evenimentul).
Noul Ford GT integrează un motor V6 de 3.5 litri care produce 647 de cai putere la 6.250 rpm și 745 Nm. Viteza maximă anunțată de producător este de 347 km/h.
Via | BarrettJackson