Un cuplu de britanici a cumpărat 40 de Seat-uri în 20 de ani
Doi pensionari din Marea Britanie au cumpărat 40 de automobile Seat de la acelaşi dealer în decursul a 20 de ani. Singura excepţie: o Skoda second-hand, cumpărată de la acelaşi dealer. Acum, cei doi vor să cumpere un Exeo ST.
Un dealer Seat din Marea Britanie se poate lăuda cu cei mai fideli clienţi din lume. După cazul irlandezei care a cumpărat Ford-uri de la acelaşi dealer vreme de 81 de ani, cei doi britanici au cumpărat 40 de unităţi Seat şi o unitate Skoda de la acelaşi dealer în doar 20 de ani. Primul lor Seat a fost un Toledo, iar anul achiziţiei a fost 1991. De atunci, cei doi septuagenari pasionaţi ai mărcii iberice au cumpărat, în medie, două unităţi Seat pe an. Întreaga gamă Seat, cu mici excepţii şi cu multe repetiţii, a trecut prin mâinile celor doi cetăţeni în vârstă. Fie că vorbim de Arosa, Altea, Altea XL sau Alhambra, toate aceste modele au fost, pe rând, în posesia lui Robin şi Margaret Hemmant.
În unele cazuri, cuplul de pensionari şi-a schimbat maşina din necesităţi practice de moment, în timp ce nevoia de schimbare a dictat decizia de cumpărare. De fiecare dată, cei doi britanici au apelat la acelaşi dealer şi la serviciul de buy-back al acestuia. În România, nu ne aşteptăm ca nimeni să fi crezut povestea dealerului "A fost condusă de doi bătrâni. Au ţinut maşina doar şase luni".
Următoarea lor maşină va fi un Seat Exeo ST. Cei doi pensionari şi-au motivat achiziţia nu prin faptul că au economii însemnate, ci prin faptul că oricum nu ar putea să le ia cu ei în momentul în care vor deceda. Nu putem să nu spunem că pasiunea lor pentru automobile este cel puţin fascinantă, iar decizia de a cumpăra două automobile noi în fiecare an trebuie să fie incitantă pentru cei doi.
Desigur, sunt şanse mari ca dealer-ul să aibă o legătură în această relaţie, din moment ce cuplul de septuagenari se tot întoarce la aceeaşi reprezentanţă. Potrivit dealer-ului, reprezentanţa a încercat să le ofere de fiecare dată cel mai bun preţ posibil la buy-back şi o reducere cât mai mare pentru noua lor maşină deoarece îi consideră prieteni apropiaţi.
Via | Autoblog
Asa si care este stirea?!Sunt o multime de oameni pe lumea asta care au cumparat nustiu cate masini de la un dealar anume,chiar mai multe si intr-un timp mai scurt..asta seamana cu pana de idei dupa mine..va recomand niste subiecte trasnet,inregistrati fiecare vanzare de masina din tara si dati stirea la ziar,asa aveti ce sa publicati pe vecie,unde mai pui ca nici mare efort nu o sa depuneti..