Un camion fără limitare de viteză: Volvo Iron Knight are 2400 de cai putere și este cel mai rapid camion din lume
După ce ne-a anunțat că a construit un camion de 2400 de cai putere pentru a stabili un nou record mondial de viteză, Volvo a trecut la treabă. Și a reușit chiar două recorduri mondiale, pe distanțele de 500 și 1000 de metri.
Atunci când nu filmează reclame spectaculoase cu Jean Claude Van Damme, suedezii de la Volvo Trucks se pun pe doborât recorduri. Recorduri pentru camioane, bineînțeles.
Cea mai nouă ispravă, despre care vă anunțam că se pregătește încă de săptămâna trecută, a fost dusă la un sfârșit de Iron Knight, un concept care a reușit să stabilească noi recorduri mondiale de viteză pe distanțe de 500 și 1000 de metri.
Pentru asemenea performanțe, camionul Iron Knight a apelat la un motor amplasat central, cu patru turbocompresoare și un intercooler răcit cu apă. Puterea totală a ajuns la 2400 de cai, iar cuplul motor la 6000 de Nm. De aceste resurse s-a ocupat o transmisie cu dublu ambreiaj, care a direcționat totul către puntea spate. Ansamblul tehnologic complex a permis atingerea unei viteze maxime de 276 de km/h în timpul testelor.
”Specialiști ai mai multor departamente Volvo Trucks au lucrat împreună pentru a dezvolta un camion cu performanțe impresionante în acest domeniu. În afară de motorul de 2400 de cai putere, modificat și el intensiv, camionul a fost construit manual de specialiștii noștri. Iar performanța de a doborî nu unul, ci două recorduri mondiale este cu adevărat uimitoare”, a declarat Olof Johansson, tehnician Volvo Trucks.
Cu Boije Ovebrink la volan, un veteran al curselor de camioane, campion european în 1994, conceptul de 4.5 tone a reușit să bată cele două recorduri mondiale pe o pistă de teste din nordul Suediei. Pe distanța de 500 de metri camionul a avut o viteză medie de 131.29 km/h și un timp de parcurgere de 13.71 secunde. Pe segmentul de 1000 de metri, camionul a avut o viteză medie de 169 km/h și un timp de parcurgere a distanței de 21.29 secunde.
Enzo Ferrari a avut perfecta dreptate cand a zis ca aerodinamica e pentru cei care nu stiu sa faca motoare :-P.