Un BMW X6 mai "nervos" de la Hartge

Publicat joi, 23.04.2009 12:34 de Bogdan Mirică

Casa de tuning Hartge a pregatit un kit exterior pentru Sport Activity Coupe-ul BMW X6. Accesoriile reusesc sa aduca un plus de agresivitate si sportivitate.

Recunoscuti pentru kiturile lor de performanta, create special pentru modelele BMW, tunerii de la Hartge nu se dezmint si pregatesc de aceasta data un bodykit pentru Sport Activity Coupe-ul bavarez. Casa de tuning germana a pus la punct o serie de accesorii care imbunatatesc aspectul vizual al modelului X6, inspirand mai multa agresivitate si sportivitate.

Kitul include printre altele un spoiler frontal complet nou, praguri laterale, o buza pentru spoilerul spate care inglobeaza si un deflector, bosaje mai largi cu fante de aer si bineinteles un nou set de evacuari cromate. Pachetul este completat de jantele din aliaj, care pot fi comandate in dimensiuni variate.

Modificarile vor fi disponibile numai pe versiunile xDrive 30d, xDrive 35d, xDrive 35i si xDrive 50i. Nemtii nu au publicat deocamdata niciun pret oficial al pachetului de accesorii.

via | Carscoop

  • Profesoru', joi, 23.04.2009 12:50
    Hartge

    Kit de performanta? Cati CP sa castige din jante late si bari fata si spate? Mai analizati si voi cuvintele inainte sa scrieti !