UE alocă 726 de milioane de euro pentru construirea drumului expres Craiova – Piteşti
Uniunea Europeană va contribui cu 726 de milioane de euro la construirea drumului expres Craiova – Piteşti, care ar trebui finalizat în 2023.
”Comisia a aprobat construirea unui drum expres între oraşele Craiova şi Piteşti. UE va contribui, prin intermediul politicii de coeziune, cu 726 de milioane de euro la crearea noii legături, de 121 km, dintre cele două oraşe. Proiectul, care face parte din reţeaua transeuropeană de transport, include construirea a două benzi de circulaţie în fiecare direcţie, 10 tronsoane de racord şi 75 de poduri sau pasaje”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Noul drum expres va îmbunătăţi traficul în regiune, unde în prezent deplasarea se desfăşoară cu viteze medii sub 60 km/h, iar numărul deceselor este cu 5.8 % peste media din România.
Eliminarea traficului pe distanţe lungi din zonele construite va reduce congestia, poluarea, precum şi numărul accidentelor şi va îmbunătăţi calitatea vieţii locuitorilor, potrivit CE. Proiectul ar trebui finalizat până la sfârşitul anului 2023.
Via News.ro
-
dCi, joi, 25.03.2021 14:21
Au uitat sa spuna ca ne vor obliga sa ne plimbam pe acest drum doar cu trotinete pe litiu
-
@vali, joi, 25.03.2021 14:53
Ai rabdare ca pana in 2023 poate pleaca Dacia cu Ford din Romania si mai primim ciuciu pentru drum si pun pariu ca n-o sa avem niciun drum in urmatorii 6-7 ani cel putin..A fost foarte rau intre 1981 si 1989 ca analfabetul ala s-a incapatanat sa plateasca toata datoria externa a Romaniei si a si reusit,singura tara din istorie care a facut asta dar a fost si mai rau intre 1990 si 2001 in Romania,cu adevarat foamete.Sa nu ne ingrijoram,in cativa ani o sa ni se para lux perioadele alea,ai putinica rabdare,ca acum suntem doar datori vanduti si cu 0 industrie si miroase a falimente in toata Europa.Speram la o autostrada dar si un drum expres numai pe hartie o sa ne tina de cald.Misto ca e Craiova-Pitesti si atat,niciun drum care sa treaca Carpatii spre V sau sa lege Moldova de Tara Romaneasca si Ardeal.
-
dCi, joi, 25.03.2021 15:03
@14:53... nu cumva sa se ducă rușii peste vestici mai repede folosindu-se de autostrăzile noastre
-
Alpine77, joi, 25.03.2021 15:47
UE este un lucru extraordinar pentru noi daca stim sa negociem corect. Si asa, din inertie ne-a tras in sus din multe puncte de vedere. Faptul ca nu sunt o institutie de caritate daca esti prost in a lua decizii corecte este alta chestie. Fara discutie ca sunt si multe hotarari anapoda care vin de la Bruxelles dar una peste alta sunt cu mult mai multe avantaje decat dezavantaje a fi parte din UE. Faptul ca noi ca natie nu stim si nu am stiut sa negociem bine creioneaza UE ca pe un babau pentru multe persoana care gandesc superficial. Sper totusi ca o sa devenim mai competitivi din punct de vedere industrial si atunci mai multe companii romanesti se vor ridica si o sa avem o mai mare influenta in UE dar deocamdata trebuie sa profitam la maxim de tote fondurile utilizabile care vin de la ei.
-
dCi, joi, 25.03.2021 15:55
Voi fi primul la urne in caz de RoExit
-
Alpine77, joi, 25.03.2021 16:11
@dCI- daca se va intampla chestia asta avem varianta unei colaborari foarte bune cu Albania si Republica Moldova. Sau zona de interes economic ruseasca. Alta varianta economica reala nu vad atata timp cat noi nu suntem UK sa avem o baza economica si tehnologica asemanatoare.
-
dCi, joi, 25.03.2021 16:45
Vrem nu vrem tot pe ruși ii avem vecini.. istoria se repeta...cine cunoaște știe...
-
dCi, joi, 25.03.2021 16:47
Apropo... da știu...vom cumpara salam din Moldova și mașini de spălat din Albania...chiar și mașini sh vom importa doar din Albania...
-
@Dci, joi, 25.03.2021 16:48
Chapeau bas, dci,eu o sa fiu al doilea la urne.
-
Alpine77, joi, 25.03.2021 17:06
@dCi- daca asta iti doresti iti respect parerea. Asta este fundamentul democratiei sa intelegem ca nu toti trebuie sa vrem acelasi lucru. Si pentru ca eu vreau masini de spalat din Germania (sau din Romania cand o sa le facem macar decente) atunci imi doresc ca oameni care vor afara din UE sa fie cati mai putini. Si vecinii rusi ne-au tras-o mereu. Sa ii apreciezi insemna sa fi un pic masochist. Dar si asta este o alegere personala si ti-o respect. Asta nu inseamna ca Americanii sau Europenii din vest sunt niste sfinti dar atata timp cat ca natie nu avem (si nu am avut) coloana vertebrala in umila mea parere trebuie ales intre a fi colonie estica sau vestica. A doua varianta este mai putin rea.
-
dCi, joi, 25.03.2021 17:39
Mai Alpine77 de unde reiese ma ca ii apreciez pe ruși?... și cum adică ii apreciez... in opinia ta, ca eu am spus doar ca ne sunt vecini și ca istoria se repeta...
-
dCi, joi, 25.03.2021 17:41
Apropo... asta cu istoria se repeta au spus-o unii cu mult timp înaintea ... mult mai inteligenți decât mine...bazându-se pe fapte...
-
Alpine77, joi, 25.03.2021 17:56
@dCi "ma" este un apelativ pretentios."Ma" dCi, tocmai faptul ca nu vrei EU iti ofera o expunere periculoasa fata de rusi pentru ca de aia ne-au tras-o atata timp cat nu am fost aliati cu ailalti. Tu te visezi "ma" dCi vreo Elvetie sa fi neutru? Deci este o interpretare logica ( vazuta asa cum ai spus-o tu cu istoria repetandu-se) ca daca nu ti-o trage unul, esti expus sa ti-o traga alalalt. Vezi si Antonescu care a trebuit sa aleaga. Asa ca ori la dreapta, ori la stanga, nu avem alternativa. Deci de aia am spus ca iti place de rusi mai mult decat de ailalti. "Ma".
-
Moldovean, joi, 25.03.2021 18:02
Din păcate, după retragerea fostei echipe, zona de comentarii a AM a devenit o zonă unde se împrăștie o grămadă de toxicități, precum și idei naționaliste, dar de alea ceaușiste, nu orice idee naționalistă. Deși explici cu bun simț anumite aspecte, deși corectezi informații eronate cu dovezi, ești umplut de minusuri. Oamenii nu mai ascultă argumente, ci reacționează strict pe baza emoțiilor. Și asta văd în ultima vreme la anti-progresiști. Dar și progresiștii fac la fel. Prin urmare, s-au format aici două tabere agresive care se acuză și se bălăcăresc una pe alta, deși în ultima vreme anti-progresiștii au devenit foarte agresivi. Dacă nu faci parte din nicio tabără și contraargumentezi oricare din tabere cu rațiunea, ești oricum bălăcărit și umplut de minusuri. Era rău când ni se ștergeau comentarii când nu eram de acord cu retorica progresistă. Acum pare că s-a trecut în cealaltă extremă. Ei bine, poate n-ar strica o pauză de AM. N-aveți decât să vă bălăcăriți.
-
Alpine77, joi, 25.03.2021 18:08
@Moldovean-de acord cu tine.
-
@Moldovean, joi, 25.03.2021 18:41
Gandire de usrist,te-am mirosit mai demult cand m-ai dojenit ca ma iau de Nicusor al Bucurestilor si atunci cand am zis de usristul primar de la Brasov ca a facut o mare fala televizata cand n-a dorit sa depuna juramantul pe biblie. M-am si mirat ca stiu ca esti pocait,am vazut odata canalul tau auto pe yt si ti-am vazut bibliile si cartile religioase adventiste sau penticostale. Dar poate asa esti dresat,sa stai cu capul plecat si sa comentezi ca altii au alte pareri decat ti s-au bagat tie in cap.
-
Moldovean, joi, 25.03.2021 19:16
De crescut, am crescut la pocăiți cum îi numiți voi. Credincios încă sunt, dar nu mai aparțin niciunui cult. Mă consider creștin și atât, nu sunt membru oficial nicăieri. Vreo problemă cu asta? Problema ta e că ești la extreme. Uită-te și prin alte comentarii ale mele. Plus că probabil nu știi când mi se ștergeau comentarii că atacam mișcarea BLM și nu am mai comentat câteva luni bune. Și nici progresist nu sunt. Dar asta nu înseamnă că trebuie să mă dau cu gruparea voastră naționalist-ceaușistă. Legat de jurământul pe Biblie, deși sunt credincios, prefer un necredincios care nu jură pe Biblie, decât unul care o face și fură cu ambele mâini cum au făcut majoritatea politicienilor în ultimii 31 ani. Cel din urmă e un ipocrit, cel necredincios își asumă că e necredincios. În rest, numai bine! Vă las să vă bucurați aici. Mai sunt și alte platforme.
-
Alpine77, joi, 25.03.2021 19:44
@Moldovean-apreciez cum gandesti. Eu sunt ateu si accept credinta fiecaruia atata timp cat nu este vanturata in fata tuturor. Viata este scurta si fiecare trebuie sa isi gasesca fericirea cum poate. Asta presupune echilibru si acceptarea nuantelor de gri care coloreaza starea de fapt a lumii in care traim si mai putin albul si negru care forteaza gamdirea oamenilor catre extreme. Nimic nu este alb sau negru. Nimic nu este doar bun sau doar rau. Cand o sa invatam sa luam din toate partea pozitiva si sa ignoram pe cea negativa, atunci o sa facem pasi in fata. Pana atunci or sa se arunce pietre de la stonga la dreapta si invers.
-
dCi, vineri, 26.03.2021 06:57
Atitudine tipica ... eu scrii ceva el comentează ce vrea...eu întreb una el te acuza de altceva...este ca cine nu e ca tine îți e dușman? Repet nu am spus-o eu ci oameni mult mai învățați decât mine... dar na de ce mi-aș pierde timpul cu tine?
-
Fanel_, vineri, 26.03.2021 08:48
cu @Alpine77,unul dintre cei mai echilibrati useri de pe AM, nu are nimeni ce discuta. Adica ce poti discuta... despre masini, viata? Pfff...
-
Seriff, vineri, 26.03.2021 11:53
O sa fie gata cand o face plopul pere si rachita micsunele.
-
Noroc cu UE, vineri, 26.03.2021 12:56
Ca altfel mergeam din groapa-n groapa.
-
Alpine77, vineri, 26.03.2021 13:03
@dCi -uite ca ne-am pus de acord ca ne prerdem timpul unul cu altul. Cand vrei, poti! Numai asa de curiozitate la finalul conversatiei, cine este "el"? Pana acum am crezut ca vorbesti cu mine. Dar cred ca si "el" isi pierde timpul pe aici, oricine ar fi ala. @Fanel-multumesc pentru remarca. Si eu apreciez anumiti utilizatori ai forumului, de aceea mai postez din cand in cand. Nici nu trebuie sa fim mereu de acord dar o conversatie iti poate mereu arata o alta perspectiva a unei situatii. Si invat de la multi de pe aici o gramada de lucruri noi si ma bucur cand vad ca mai sunt pasionati de automobile.
-
@Alpine77, vineri, 26.03.2021 14:38
aveti o tarie de caracter exceptionala daca va puteti pastra decenta in conditiile de aici. si eu am incercat, dar nu am rezistat, asta e :)) pare-mi-se ca si fanel a incercat... nici el n-a rezistat, macar pe el il salveaza farmecul aparte cu subtilitatile pacat ca nu va pot da 10 plusuri. chiar daca as putea da, ar veni imediat de-alde tartaurs/inexorabil ca hienele la hoit sa mocirleasca tot ce e frumos
-
Alpine77, vineri, 26.03.2021 16:21
@@Alpine-aici suntem( sau ar trebui sa fim) amici virtuali deci nu trebuie sa mi te adresezi cu formula de politete. Incerc sa fiu cat mai rabdator pentru ca nu provoc sau jignesc in nici un post ci doar imi exprim o parere ca si ceilalti. Toti avem dreptul la una si un forum ar trebui un loc in care se schimba idei nu injuraturi. Din nefericire am invatat in viata ca cu oamenii inteligenti si civilizati nu este nevoie de balacareala, dar cu ceilalti trebuie sa ii pui la punct si atunci mai am iesiri care desi nu imi plac sunt necesare. Oamenii prosti sunt precum caini, instinctivi (iubesc caini deci nu este o jignire la adresa lor, dar natura asa i-a facut) si daca ii lasi sa "latre" la tine si nu faci nimic, nu mai scapi de ei. Mi-ar placea sa putem sa ne intalnim fata in fata toti din cand in cand si atunci sunt convins ca nu ar mai fi atatea ceruri pentru ca nu si-ar mai permite "curajosii de tastatura" sa se comporte cum o fac acum. Chiar daca nu imi place si o sa dezamagesc asteptarile multora o sa fiu si mai putin civilizaat cand trebuie desi pe cuvant de onoare ca nu imi place si nu este motivul pentru care postez aici. In rest doar de bine tuturor.
Citeste si
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieNoul Opel Frontera poate fi comandat în România: start de la 22.400 euroOpel a deschis comenzile pentru noul Frontera în România. SUV-ul de clasă subcompactă are un preț de pornire de 22.400 euro în țara noastră. Citeste tot
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieProducția auto națională a crescut cu 19% în octombriePotrivit celui mai nou raport al Asociației Constructorilor de Automobile din România, producția auto din țara noastră a avut parte de o creștere de 19% în luna octombrie. Creșteri au fost înregistrate și raportat la ultimele 10 luni. Citeste tot
-
INTERN | miercuri, 20 noiembrieBrașovul interzice trotinetele închiriatePrimăria Brașov a interzis oficial trotinetele de închiriat în tot orașul. Serviciile de închiriere a trotinetelor nu vor mai funcționa în Brașov pentru o perioadă nedeterminată. Citeste tot
-
INTERN | marţi, 19 noiembrieNoul Renault 5 E-Tech a devenit mai accesibil. Start de la 26.900 euro în RomâniaRenault a deschis comenzile pentru noul Renault 5 E-Tech în versiunea Urban Range pe piața din România. Noua versiune propune un preț de pornire de 26.900 euro. Citeste tot
-
INTERN | marţi, 19 noiembriePrețuri noua Skoda Elroq în România: start de la 35.000 euroNoua Skoda Elroq este acum disponibilă în România. Pe piața noastră, noul crossover electric de dimensiuni compacte propune un preț de pornire de 35.000 euro. Citeste tot
Uitam usor ce era inainte de intrarea in UE in materie de infrastructura si nivel de trai. UE are multe pacate, e birocratizata dar astea vin inevitabil cu democratia.