Trecerea la ora de iarnă, un pericol real pentru viața școlarilor
O statistică dn Marea Britanie arată că trecerea la ora de iarnă aduce cu sine o creștere a numărului de accidente în care sunt implicați copiii care merg la școală.
Trecerea la ora de iarnă, programată pentru weekendul care vine, ridică mari probleme pentru siguranța rutieră din Marea Britanie. Mai multe organizații din Regatul Unit luptă pentru renunțarea la acest obicei, pe motivul că astfel s-ar putea reduce numărul accidentelor rutiere care implică bicicliști, copii aflați școală sau pietoni.
O statistică a Departamentului de Transport din Marea Britanie arată că numărul deceselor și al victimelor rezultate în urma accidentelor de circulație crește considerabil în lunile octombrie, noiembrie și decembrie, adică odată cu trecerea la ora de iarnă. Aproape 1200 de copii au fost victime ale accidentelor de circulație în această perioadă, în ultimii 10 ani. Majoritatea accidentelor apar după ora 16:00, atunci când copiii pleacă de la școală.
Au fost luate în calcul și înregistrările unui popular producător de camere video pentru mașină, iar acestea au demonstrat că odată cu lăsarea întunericului, reflexele pietonilor și ale șoferilor se reduc considerabil. Camerele au arătat și că numărul accidentelor este mai mare cu 37% pe timpul nopții, decât în cursul zilei, asta deși traficul scade în intensitate.
Organizațiile britanice care militează în favoarea siguranței în trafic își doresc renunțarea la ora de iarnă pentru a avea o după-amiază luminoasă și, implicit, mai puține accidente în care să fie implicați pietoni, bicicliști sau copii.
Pai daca nu se trece la ora de iarna deja dimineata va fi intuneric Sau e mai bine sa fie implicati in accident oameni somnorosi?