Tratament special pentru gama 911: divizia Porsche Exclusive Manufaktur lansează accesorii speciale pentru interior
Porsche Exclusive Manufaktur a pregătit un pachet de interior pentru gama 911. Nemții propun culori și materiale noi, dar și o serie de accesorii speciale.
În urmă cu doar câteva săptămâni, divizia de personalizare a mărcii Porsche, denumită oficial Porsche Exclusive Manufaktur, a prezentat un kit estetic și de interior dedicat lui 911 Turbo S. Acum, divizia producătorului german a pregătit un pachet de interior gândit pentru toate versiunile din gama 911.
Conform reprezentanților companiei, pachetul include culori și materiale noi, dar și o serie de accesorii îmbunătățite pentru interiorului lui Porsche 911.
Divizia de personalizare a pregătit o serie de cusături speciale pe planșa de bord, pe volan și pe scaunele îmbrăcate în piele. Totodată, denumirea Porsche Exclusive Manufaktur a fost brodată pe consola centrală și pe centurile de siguranță, panourile portierelor au fost matlasate, iar logo-ul companiei amplasat pe tetiere este acum scos în evidență cu ajutorul unor cusături speciale.
Noul pachet dezvoltat de divizia de personalizare poate fi comandat exclusiv în două nuanțe, iar nemții propun următoarele combinații de culori: Bordeaux Red/Crayon, Black/Slate Grey, Slate Grey/Iceland Green, precum și Graphite Blue/Mojave Beige.
"Personalizarea joacă un rol important în cadrul Porsche. Aproximativ 90% dintre toate exemplarele 911 comercializate sunt personalizate conform cerințelor clienților. În plus, 25% dintre acestea trec prin mâinile specialiștilor din cadrul diviziei Porsche Exclusive Manufaktur", a declarat Alexander Fabig, vicepreședintele departamentului care se ocupă de personalizarea modelelor Porsche.
Frumos... Lux... Performante...