
Toyota vrea să producă 1 milion de mașini electrice pe an până în 2027
Potrivit unor noi informații din presă, Toyota și-a propus să producă 1 milion de mașini electrice pe an până în 2027. Totodată, marca japoneză vrea să aibă 15 modele electrice până în acel an.
Deși Toyota a întârziat în tranziția către electrificare prin comparație cu majoritatea producătorilor, planurile de electrificare a mărcii japoneze încep deja să prindă și mai mult contur. Conform unor noi planuri, dezvăluite de publicația asiatică Nikkei, Toyota și-a impus obiectivul de a produce un milion de mașini electrice pe an până în 2027.
În același timp, marca japoneză vrea ca gama sa de modele să includă 15 modele electrice noi, dezvoltate integral de către Toyota. Unele dintre aceste modele vor fi vândute și sub sigla Lexus.
Noul plan de electrificare nu este la fel de ambițios ca cel precedent. Anterior, Toyota își propusese obiectivul de a construi 1.5 milioane de mașini electrice pe an până în 2026, urmând ca acest număr să ajungă la 3.5 milioane până în 2030. Acum, Toyota vrea să producă 800.000 de mașini electrice pe an până la finalul anului viitor.
În 2024, Toyota a vândut 140.000 de mașini electrice la nivel global. Vânzările acestor mașini au reprezentat puțin sub 2% din vânzările totale ale mărcii, care a fost de peste 10 milioane de vehicule la nivel mondial.
via Reuters
Stocurile obscen de mari la EV sunt in vreun fel benefice pentru omenire ? La aceasta intrebare sa-si ofere Toyota un raspuns cat se poate de onest.