Toyota Supra primește o nouă ediție specială: Plasma Orange 100, disponibilă doar în Japonia
Toyota a lansat o nouă ediție specială pentru modelul său de performanță Supra. Noua ediție se numește Plasma Orange 100 și este disponibilă exclusiv pe piața din Japonia. Doar 100 de exemplare vor fi construite.
Constructorul nipon tocmai a pregătit încă o ediție specială nouă pentru Toyota Supra. De data aceasta, noua ediție este botezată Plasma Orange 100 și este creată pentru a marca 100 de exemplare produse ale lui Supra GT4, versiunea destinată competițiilor a coupe-ului japonez.
Așa cum reiese din nume, noua ediție specială este vopsită în nuanța de portocaliu Plasma Orange, cu jante negre exclusive și cu etrierele frânelor vopsite tot în negru. În altă ordine de idei, noua ediție specială nu aduce foarte multe noutăți sau dotări exclusive prin comparație cu versiunile obișnuite ale lui Supra.
Chiar și așa, ediția specială se mai distinge și prin plăcuțe speciale cu inscripția „Supra 100 Edition” montate în habitaclu. Tot aici avem tapițerie din piele neagră în combinație cu alcantara, alături de cusături portocalii. Toyota nu a dezvăluit ce motor primește noua ediție specială, dar știm că este cuplat exclusiv la o cutie automată cu 8 trepte.
Noua ediție specială va fi construită în doar 100 de exemplare și va fi disponibilă numai în Japonia. Prețul noului Toyota Supra Plasma Orange 100 este echivalentul a circa 50.000 de euro. Mașina nu va putea fi cumpărată oricum, deoarece proprietarii noului model vor fi aleși prin tragere la sorți de către constructor.
Alături de noua ediție specială pentru versiunea de serie, Toyota mai lansează și o ediție specială pentru Supra GT4, versiunea destinată competițiilor. Botezată Supra GT4 100 Edition, aceasta este vopsită într-o nuanță de portocaliu similară cu cea văzută la Plasma Orange 100, iar mașina de concurs primește o parte frontală cu elemente aerodinamice ușor revizuite. Doar 3 astfel de exemplare vor fi produse.
via Toyota
Ce bine că îşi păstrează putoarea poluatoare acolo la ei