Toyota şi PSA reduc producţia la fabrica lui 107, C1 şi Aygo
Toyota şi PSA au decis să reducă producţia la uzina din Cehia, responsabilă pentru modelele 107, C1 şi Aygo pentru a se alinia la cererea înregistrată pentru cele trei citadine.
Toyota, Citroen şi Peugeot au decis să reducă cu 15.000 de unităţi producţia fabricii lor din Cehia. Joint-venture-ul celor trei mărci produce modelele Aygo, 107 şi C1, dar cele trei modele suferă de scăderea semnificativă a vânzărilor, aşa că partenerii sunt nevoiţi să reducă producţia pentru a evita formarea stocurilor. În 2009, anul de vârf al vânzărilor de 107, C1 şi Aygo, fabrica respectivă a produs 332.489 unităţi, dar anul 2013 se va încheia cu aproximativ 200.000 de unităţi produse.
Vorbim despre o scădere de 15.000 de unităţi faţă de rezultatul din 2012. În primele opt luni ale anului curent, Peugeot a înregistrat o scădere de 30% a vânzărilor lui 107, iar Citroen a avut o scădere de 11% pentru C1, pe când vânzările lui Toyota Aygo au scăzut cu 14%, potrivit datelor furnizate de JATO Dynamics. Scăderea vânzărilor celor trei modele este explicată de reprezentanţii parteneriatului prin faptul că întregul segment A a scăzut în Europa în decursul respectivei perioade, semn că aceste modele nu mai înregistrează aceeaşi cerere precum în anii precedenţi.
Radek Knava, purtătorul de cuvânt al fabricii din Cehia care produce tripleta citadină Toyota-PSA, a declarat că anul 2013 va fi cel mai scăzut punct al producţiei acestor modele. Pentru 2014, reprezentanţii uzinei se aşteaptă la un nivel similar al producţiei, în timp ce anul 2015, moment în care înlocuitorii celor trei modele vor fi deja disponibili pe piaţă, va marca o creştere a producţiei. Momentul revenirii la vechile volume este incert pentru reprezentanţii fabricii din Cehia.
Via AutomotiveNews (înreg.)
Ar trebui s-o opreasca de tot !