Toyota şi Mazda vor împărţi tehnologii: hibrizi şi hidrogen pentru Mazda şi SkyActiv pentru Toyota
Toyota şi Mazda ar putea semna o colaborare care ar aduce motoarele SkyActiv sub capotele celor de la Toyota şi sistemele de propulsie hibride şi cu pile de hidrogen în oferta Mazda.
Toyota şi Mazda ar putea să-şi extindă parteneriatul de tehnologie şi la sisteme de propulsie, titrează Reuters. Potrivit agenţiei de ştiri, surse din cadrul celor două companii anunţă o colaborare între Mazda şi Toyota în vederea reducerii costurilor de dezvoltare ale noilor motoare în raport cu normele de mediu din ce în ce mai stricte. Planul celor două companii, încă neconfirmat pe canalele oficiale de comunicare, prevede ca Mazda să le ofere celor de la Toyota tehnologiile SkyActiv, cel puţin la nivel de motorizări, în timp ce Toyota să furnizeze la schimb tehnologia sa hibridă şi tehnologia sa privind pilele de hidrogen.
Surse citate de Reuters anunţau în trecut că Mazda a încercat dezvoltarea pe cont propriu a pilelor de hidrogen, dar compania a decis în final să facă echipă cu Toyota pe această ramură a tehnicii. Cei doi constructori au deja o colaborare, Toyota oferind prin marca Scion o variantă proprie a lui Mazda2, în timp ce viitorul Yaris ar putea fi bazat pe noua generaţie a lui Mazda2. În plus, discuţiile dintre Mazda şi Toyota privind partajarea de tehnologie, în special tehnologie hibridă, sunt în derulare încă din 2009, când au apărut la suprafaţă zvonuri care anunţau acest lucru.
Japonezii de la Toyota au în prezent mai multe parteneriate în derulare, printre care le enumerăm pe cele cu BMW şi PSA Peugeot-Citroen drept cele mai importante la nivel european şi global. Mazda nu are o listă de colaborări la fel de lungă precum Toyota şi nici nu înregistrează vânzări atât de ridicate, dar a reuşit totuşi să dezvolte o gamă complet nouă de motorizări, transmisii şi modele care să rivalizeze cu produsele concurenţilor fără să adopte aceleaşi soluţii tehnice.
Din parteneriatul asta, vor rezulta numai realizari utile. Mazda va avea de castigat, fiindca la ora actuala e printre singurii constructori de volum niponi care nu au o unitate hibrid ( hidrogen nu mai zic ). Iar Toyota va avea de castiga, fiindca la momentul de fata motorizarile aspirate nu obtin performantele celor de la Mazda cu raport 14:1. Deci, succes !