Toyota prezintă un concept bazat pe actuala generație Prius
Toyota a dezvăluit un concept bazat pe actuala generație Prius. Denumit Prius 24h Le Mans Centennial GR Edition, acesta marchează aniversarea de 100 de ani a legendarei curse de 24 de ore de la Le Mans.
Cursa de 24 de ore de la Le Mans este, fără îndoială, cea mai cunoscută etapă de anduranță din lume. Echipa Toyota Gazoo Racing a câștigat-o de 5 ori la rând, între 2018 și 2022, iar anul acesta speră să repete performanța.
De fapt, 2023 marchează aniversarea centenarului pentru cursa de la Le Mans. Cu această ocazie, japonezii au prezentat, în urmă cu puțin timp, conceptul Prius 24h Le Mans Cetennial GR Edition.
Bazat pe actuala generație Prius, conceptul propune un spoiler frontal redesenat, lumini inspirate de prototipurile de la Le Mans, capotă din fibră de carbon și o serie de aripioare aerodinamice integrate în bara față.
Avem apoi evazări negre pentru aripi, jante de 18 inch, grafică "Racing Hybrid", difuzor de aer generos și un eleron fix.
Pentru moment, Toyota nu a precizat dacă sistemul de propulsie hibrid a suferit vreo modificare.
De asemenea, este incert dacă noul Prius 24h Le Mans Centennial GR Edition va evolua într-un model de serie. De fapt, se tot vorbește despre un viitor Prius GRMN, care ar putea fi inspirat din acest concept, dar rămâne de văzut.
via Toyota
ce minune, a devenit priusul noul celica..