Toyota pregătește un nou SUV: modelul va avea la bază platforma lui Yaris și va fi prezentat în a doua parte a anului curent
Toyota va lansa un SUV de segment B în a doua jumătatea a anului curent. Modelul va avea la bază platforma lui Yaris, iar sistemele de propulsie vor fi împrumutate tot de pe hatchback-ul de clasă mică.
Segmentul SUV este în continuă creștere, iar oferta producătorilor a devenit din ce în ce mai generoasă. Toyota este unul dintre producătorii care deține în gamă SUV-uri, însă modelele niponilor nu acoperă foarte multe segmente.
Conform declarațiilor lui Matt Harrison, vicepreședinte executiv Toyota Europa, în următoarea perioadă, gama de SUV-uri va primi un nou membru. Acesta va avea la bază platforma lui Yaris (foto) și va concura într-un segment în care deja se află peste 20 de concurenți.
"Vin o mulțime de oportunități oferite atât de creșterea interesului pentru SUV-uri, cât și datorită apariției unor segmente noi. Nu cred că am acoperit cererea cu C-HR", a declarat reprezentantul producătorului nipon.
Oficialii Toyota spun că C-HR (SUV de segment C) reușește să atragă din ce în ce mai mulți clienți, însă prețul ridicat comparativ cu cel al unui SUV mai mic îi determină pe cei interesați să se orienteze către alte mărci cu oferte apropiate de nevoile lor.
"Segmentul SUV-urilor mici este în continuă creștere, iar aceste modele reușesc să atragă clienții care ar fi mizat pe un SUV de segment C", a completat reprezentantul Toyota.
Conducerea Toyota a aprobat deja dezvoltarea unui SUV de segment B, iar prezentarea acestuia ar urma să aibă în a doua parte a anului curent. Modelul va miza pe arhitectura TNGA-B și va fi echipat cu sisteme hibrid de propulsie, motorizările urmând să fie împrumutate din gama Yaris.
Via | Auto Express