Toyota nu exclude lansarea unor noi modele de performanță: divizia Gazoo Racing va fi responsabilă de viitoarele proiecte
În viitorul apropiat, Toyota ar putea lansa o serie de noi modele de performanță dezvoltate cu ajutorul diviziei Gazoo Racing. Mai mult decât atât, niponii vor să introducă și o linie de echipare cu accente sportive pe care o vor boteza GR Sport.
Noua generație Toyota Supra a fost lansată la Detroit în luna ianuarie. În cadrul evenimentului de peste Ocean a fost prezent și Akio Toyoda, șeful producătorului nipon.
Într-un interviu acordat publicației Autocar, oficialul Toyota spunea că își dorește ca Supra să nu fie ultimul model sport pe care japonezii îl dezvoltă în viitorul apropiat.
Mai mult decât atât, la finalul anului trecut, Matt Harrison, vicepreședintele diviziei Toyota din Europa, a confirmat că există discuții cu privire la introducerea în gamă a unui roadster de mici dimensiuni care să amintească de ultimul MR2.
De asemenea, există o serie de zvonuri care spun că divizia Gazoo Racing pregătește versiuni de performanță pentru alte modele din gama constructorului nipon. Toyota GT86 și noul hatchback Corolla se află pe lista scurtă a repezentanților diviziei de performanță.
Mai mult decât atât, pentru a umple golul dintre versiunile "civile" și viitoarele versiuni de performanță, japonezii au în plan și dezvoltarea unei linii de echipare GR Sport. Cel mai probabil, acest nivel de echipare va oferi elemente de caroserie ceva mai agresive și setări speciale pentru trenul de rulare.
Via | Autocar
Toyota e o dezamagire, inteleg ca a renuntat la motoarele diesel, dar sa nu fi tu in stare, un constructor care ai fost numarul 1 mondial, sa concepi un motor care sa-l pui pe toata gama, inclusiv Lexus, sa iei de la BMW un motor de 3 l cu 340 CP, RUSINEEEEE !!!