Toyota NS4 prezintă viitoarea direcţie de design a mărcii nipone
Toyota a adus la Detroit conceptul unei berline hibride ce poate fi încărcată de la priză. Modelul se numeşte NS4 şi prefigurează viitoarea direcţie de design a mărcii nipone.
Toyota a venit la Detroit cu un concept interesant, numit NS4 Plug-in Hybrid Sedan Concept. Modelul prezintă o nouă direcţie de design pentru constructorul nipon, care vizează o legătură emoţională cu clienţii. Alături de GT-86, noul NS4 Concept este una dintre cele mai interesante creaţii ale celor de la Toyota. Exteriorul modelului prezintă linii fluide şi forme noi pentru Toyota, o iniţiativă lăudabilă pentru un constructor conservator în materie de design.
Conceptul NS4 ar putea da naştere viitorului Avensis şi partea frontală respectivului model ar putea fi adaptată ulterior tuturor modelelor din gama Toyota. Alţi constructori au aplicat cu succes această tendinţă stilistică în gamele lor, pentru unificarea estetică a modelelor în vederea recunoaşterii uşoare şi a întăririi imaginii de marcă. Cei de la Toyota nu au vorbit încă despre versiunea de serie a lui NS4, preferând să facă o declaraţie mai ambiguă în privinţa viitoarelor modele.
"În această eră digitală, automobilele devin ca o spiţă suplimentară la roata conectivităţii electronice. NS4 demonstrează abordarea Toyota asupra conexiunii om-maşină prin tehnologia care ia în considerare atât legăturile raţionale, cât şi legăturile emoţionale şi legăturile persoană-persoană, respectiv automobil-societate.", a declarat Jim Lentz, preşedinte Toyota USA.
Oficialii mărcii nipone nu au prezentat informaţii despre trenul de propulsie al acestui concept. Denumirea sa sugerează un hibrid benzină-electric ce poate fi încărcat şi de la priză. Interiorul modelului prezintă un volan sport cu padele, care ar putea fi folosite pentru a-i oferi şoferului o exeprienţă mai sportivă de condus, diferită de cea oferită de majoritatea modelelor hibride.
Via | Autocar
Cu cateva mici exceptii designul este absolut superb. Super tari liniile fluide ce sugereaza aerodinamica excelenta. Totul este smooth, simple and elegant nu mar mira ca asta sa fie designul familiei Prius