Toyota lansează Highlander în Europa: SUV-ul cu șapte locuri va avea doar versiune cu sistem hibrid de propulsie
Toyota a publicat primele imagini și detalii referitoare la versiunea europeană a SUV-ului Highlander. Modelul niponilor va fi disponibil începând cu prima parte a anului viitor și va fi oferit în configurație cu șapte locuri și motorizare hibrid.
Toyota a pregătit o surpriză pentru fanii SUV-urilor: japonezii vor oferi în Europa noul Highlander. Conform reprezentanților Toyota, Highlander este produs pe arhitectura GA-K și va fi disponibil în Europa de Vest în prima parte a anului viitor.
Toyota Highlander are o lungime de 4.950 de mm și promite suficient spațiu pentru toți cei șapte pasageri. Conform datelor tehnice, al doilea rând de scaune poate culisa pe o lungime de 180 de mm, astfel încât și pasagerii aflați pe ultimul rând să poată beneficia de spațiu generos pentru picioare. Toyota menționează că portbagajul lui Highlander va avea o capacitate curpinsă între 658 de litri și 1.909 litri, în funcție de poziția ultimelor două rânduri de scaune.
Pentru interior, Toyota a pregătit un sistem de infotainment cu ecran cu diagonala de 12.3 inch, un head-up display, un sistem pentru încărcarea wireless a telefoanelor mobile, scaune ventilate și o oglindă retrovizoare centrală capabilă să preia imagini cu traficul din spate de la o cameră video, astfel încât vizibilitatea să nu fie diminuată din cauza poziției scaunelor de pe ultimul rând.
Toyota Highlander va fi disponibil în Europa doar cu un sistem hibrid de propulsie format dintr-un motor pe benzină de 2.5 litri și două motoare electrice (câte unul pe fiecare punte). Sistemul hibrid livrează 244 de cai putere (cuplul motor încă nu a fost comunicat), iar motoarele electrice sunt susținute de o baterie Nichel-Metal (NiMH) amplasată sub al doilea rând de scaune. Sistemul de tracțiune integrală AWD-i face parte și el din oferta producătorului nipon.
Conform reprezentanților Toyota, Highlander va avea un consum mediu mixt de 6.6 litri/100 de kilometri, în timp ce media emisiilor de CO2 va fi de 146 de grame/kilometru.
Toyota a pregătit și un sistem pentru selectarea modurilor de rulare (Eco, Normal, Sport și Trail).
Producătorul nipon pune accent și pe siguranța oferită de Highlander. Astfel, SUV-ul cu șapte locuri va fi disponibil cu următoarele tehnologii: sistem automat de fânare de urgență cu funcție pentru detectarea pietonilor atât ziua, cât și noaptea, cruise control adaptiv, funcție pentru recunoașterea semnelor de circulație și un asistent pentru menținerea benzii de rulare.
Ma bucur ca ofera si cel mai mare SUV Toyota in Europa. Este mai mare decat Land Cruiser (4840 mm). Arata bine. Si interiorul este frumos desenat, tehnologizat. Este mai mare si decat VW Touareg (4878 mm) Are 7 locuri, spatiu foarte mult, si... portbagaj suficient ! Pentru 7 persoane, portbagajul este foarte bun, chiar incap bagaje pentru calatori, vacante. Banuiesc ca sunt 658 l cu toate scaunele ridicate. Sa vedem si preturile...