Toyota introduce suport pentru Android Auto: Aygo și Yaris, primele modele europene care vor fi compatibile
Toyota a anunțat că va introduce suport pentru Android Auto, iar Aygo și Yaris sunt primele modele comercializate în Europa care vor deveni compatibile.
Toyota a anunțat la Salonul Auto de la Chicago care are loc în această perioadă că va introduce suport pentru Android Auto.
Pe lângă numeroase modele compatibile pe piața americană, constructorul japonez a strecurat pe listă și primele modele dedicate pieței europene care vor avea Android Auto: Aygo și Yaris.
Toyota era unul dintre ultimii mari constructori auto care nu adoptaseră sistemul dezvoltat de Google. În mod oficial, motivul era legat de securitate, însă în realitate japonezii nu doreau să fie dependenți de un sistem dezvoltat de o altă companie, motiv pentru care au mizat până acum pe un sistem dezvoltat împreună cu Ford pentru a conecta smartphone-urile la mașină.
Zvonurile despre adopția Android Auto au apărut încă din toamnă, în condițiile în care Toyota anunțase încă din luna ianuarie a anului trecut că va adopta CarPlay, sistemul similar dezvoltat de Apple pentru iPhone.
Anunțul celor de la Toyota vine și în contextul în care Google se pregătește să lanseze o versiune nativă de Android Auto, care nu va mai necesita utilizarea unui smartphone cu Android. Noua versiune va apărea în premieră pe sedanul electric Polestar 2, care va fi prezentat oficial în 27 februarie.
Via The Verge
Toyota nu facea parte dintr-un grup care boicota Google Auto, impreuna cu Ford parca?