Toyota închide temporar cinci fabrici din Japonia: producție întreruptă în perioada 3-10 aprilie
Toyota a anunțat închiderea temporară a cinci fabrici din Japonia, din cauza scăderii vânzărilor pe fondul pandemiei de coronavirus. Liniile de producție vor fi închise pentru patru sau mai multe zile în perioada 3-10 aprilie.
Toyota va reduce producția din Japonia începând cu data de 3 aprilie, în contextul pandemiei de coronavirus care a dus, printre altele, la scăderea cererii globale.
Cinci fabrici Toyota vor fi închise temporar în perioada 3-10 aprilie, iar producția unor modele precum Prius, RAV4 sau Corolla va fi afectată.
Toyota susține că suspendarea liniilor de producție va duce la scăderea capacității cu 36.000 de unități.
Săptămâna trecută, constructorul japonez a anunțat închiderea temporară a uzinelor din Europa.
Via Automotive News