Toyota Hybrid R, un nou teaser al conceptului pregătit pentru Frankfurt
Toyota a prezentat un teaser al conceptului Hybrid R. Modelul este bazat pe un Yaris hibrid şi promite un plus de sportivitate graţie unui tren de propulsie modificat.
Toyota aduce la Frankfurt un concept numit Hybrid R, care prezintă noul său proiect de tehnologie hibridă. Acesta se numeşte Toyota Hybrid System Racing şi a fost dezvoltat folosit tehnologie utilizat în campionatul mondial de anduranţă, derulat sub egida FIA, unde prototipul Toyota a luat locul doi în Cursa de 24 de ore de la Le Mans. Conceptul din imagini este bazat pe un model de serie, respectiv Yaris, după cum arată o prelucrare digitală realizată de englezii de la Autocar.
Englezii de la Autocar susţin că exponatul de la Frankfurt ar putea să dezvolte aproape 400 CP, totul graţie sistemului său hibrid. În trecut, mai multe surse neoficiale vorbeau despre un eventual coupe sportiv dezvoltat în compania celor de la BMW, partenerii tehnologici ai celor de la Toyota. Bavarezii sunt liderii nişei hibrizilor puternici, în timp ce Toyota puncta până acum pe segmentele de volum şi ecologie.
Odată cu prezentarea primului teaser al acestui concept, Toyota ne arăta şi logo-ul său, Hybrid R, un nume nou în nomenclatura mărcii. Versiunea hibridă a lui Yaris a fost prezentată la Salonul Auto de la Geneva din 2012. Modelul este cel mai mic hibrid din gama Toyota şi are un motor pe benzină de 1.5 litri, cuplat unui sistem HSD redimensionat. Împreună, cele două motoare îi asigură lui Yaris HSD un consum mediu de 3.5 litri la sută în ciclul standard european pentru hibrizi şi emisii CO2 de 79 de grame pe kilometru.
Via Autocar