Toyota Hilux pierde coroana după 7 ani. Ford Ranger este cea mai vândută mașină nouă în Australia
Actuala generație Ford Ranger este cea mai vândută mașină nouă din Australia. Este pentru prima oară în 28 de ani când un model al producătorului din Dearborn se impune pe această piață.
Actuala generație Ford Ranger pare să fie o rețetă câștigătoare, mai ales în țara unde a fost gândită și dezvoltată. Adică Australia.
În 2023, Ranger a fost cea mai vândută mașină nouă în această țară. Este pentru prima oară în 28 de ani când un model al producătorului american este cea mai vândută mașină nouă în Australia. Totodată, Toyota Hilux a pierdut primul loc, după 7 ani consecutivi în care a fost de nebătut.
Anul trecut, Ford a comercializat 63.356 de exemplare Ranger în Australia, iar Toyota a vândut 61.111 unități Hilux. Locul 3 este ocupat tot de un pick-up: Isuzu D-Max (31.202 unități). Urmează apoi, pe rând, Toyota RAV4, MG ZS, Tesla Model Y, Toyota Land Cruiser, Mitsubishi Outlander, Mazda CX-5 și Hyundai Tucson.
În ceea ce privește situația pe mărci, Toyota ocupă prima poziție în clasament, cu 215.240 de exemplare vândute. Mazda ocupă poziția a doua, iar Ford completează podiumul.
via Carscoops
Era normal. Toyota are un model învechit, cu un motor durabil dar spartan. La anul apare noul model cu motorizarea de pe RAV4, poate ceva mai dinamic si mai aspectuos.