Toyota Furia - conceptul care anticipează designul viitorului Corolla
Toyota va lansa în cadrul Salonului de la Detroit conceptul Furia. Prototipul, prezentat deja într-un scurt teaser video, ar urma să anticipeze noul Corolla sedan.
Toyota va dezvălui în cadrul Salonului Auto de la Detroit conceptul Furia, pe care îl anticipează încă de astăzi cu un scurt teaser video. Japonezii nu au dezvăluit alte informaţii despre concept şi nici dacă acesta va influenţa linia de produse în următorii ani.
Dacă judecăm însă după faptul că majoritatea modelelor din gamă au primit deja un look nou, referindu-ne aici şi la Auris şi la Yaris şi la Avensis facelift, nu ne rămâne decât să presupunem că noul Furia introduce o filosofie de design nou, care va fi adoptată de viitorul Corolla, sedanul compact al constructorului asiatic.
Filmul publicat de Toyota trădează mici detalii estetice ale prototipului, printre care blocurile optice faţă şi spate, grila, profilul şi mânerele portierelor. Toate aceste elemente se inspiră serios din liniile de design ale actualului Toyota GT86.
Chiar dacă noul Furia va oferi publicului o abordare agresivă şi futuristă, Corolla va prelua un design ceva mai cuminte, moderând practic inspiraţiile estetice ale conceptului.
via automotivenews (înreg.)
Asta-i cel mai tare nume de masina de spalat.