Toyota extinde suspendarea producției din Europa: fabricile vor fi închise până cel puțin pe 20 aprilie
Toyota a anunțat că fabricile sale din Europa, cu excepția Rusiei, vor continua să fie închise până la o notificare ulterioară, restartul producției fiind programat cel mai devreme în data de 20 aprilie.
Constructorii auto au închis aproape toate uzinele pe care le dețin în Europa și Statele Unite ca măsura de prevenire a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.
Pentru moment, uzinele sunt închise pentru perioade de câteva săptămâni, însă acestea sunt deja extinse, mai ales că în numeroase țări pandemia de coronavirus este încă la început.
Toyota a anunțat că fabricile sale din Europa vor continua să fie închise până la o notificare ulterioară. Restartul producției în Franța, Marea Britanie, Cehia, Polonia, Turcia și Portugalia este programat cel mai devreme în data de 20 aprilie. Excepția este Rusia, acolo unde fabrica va fi închisă doar până pe 3 aprilie.
Oficialii Toyota au spus recent că “a fost șocant cât de mult s-a putut schimba lumea într-un timp atât de scurt” și că nu pot estima deocamdată care va fi impactul acestei crize.
Via Reuters
Mie imi place poza aleasa pentru articol. Probabil ca domnul autor o gaseste reprezentativa pentru companie. Si poate si pentru ca ii si place modelul. Ce nu gasesc in articol este macar o plangere din partea celor de la Toyota: ca vremurile e grele, ca este pierderi, ca trebuie sa puna pe liber. Dar, cine stie, poate urmeaza si niste lacrimi de crocodil si de la acestia.