Toyota Corolla s-a lansat oficial în România
Toyota a lansat oficial în România noua generaţie a modelului Corolla. Cu aproape cinci decenii de carieră şi peste 40 de milioane de unităţi livrate la nivel mondial, Corolla a ajuns ieri în toate showroom-urile din ţară.
Toyota a lansat ieri, în cadrul unui eveniment desfăşurat în Bucureşti, noua generaţie a modelului Corolla. Cel mai popular automobil din lume, ajuns la generaţia cu numărul 11, a fost prezentat concomitent, tot ieri, în cadrul tuturor showroom-urilor Toyota din ţară.
Cu o istorie de 47 de ani şi peste 40 de milioane de unităţi vândute în toată lumea, noua Corolla va fi fabricată în 16 uzine la nivel global şi vândută pe 150 de pieţe.
Odată cu noua generaţie, Corolla este mai aproape de Auris din punct de vedere estetic, dar cele două modele sunt diferenţiate uşor încă de la nivelul părţii frontale. Corolla plusează cu un set de trei benzi paralele, plasate pe ambele părţi ale siglei care marchează centrul grilei radiatorului. Cele trei benzi au un design care continuă înspre blocurile optice, alungite la rândul lor înspre grila faţă. Bara de protecţie faţă şi proiectoarele sunt şi ele diferite faţă de cel ale lui Auris, dar liniile generale sunt păstrate în linii mari.
Lista completă de preţuri pentru Toyota Corolla
Toyota Corolla se lansează în România împreună cu trei motorizări, două pe benzină şi una diesel. Vorbim de unitatea 1.33 Dual VVT-i de 99 de cai putere, de motorul 1.6 Valvematic de 132 de cai, respectiv de dieselul de 1.4 litri care dezvoltă 90 CP şi 205 Nm. Cel mai economic model din gamă este dieselul (4.9 litri/100 km în regim mediu mixt), în timp ce benzina de 1.6 litri este cea mai performantă variantă, cu 10 secunde pentru 0-100 km/h în combinaţie cu cutia manuală cu şase rapoarte care vine standard. Opţional, pe motorul pe benzină de 1.6 litri poate fi comandată o transmisie CVT.
Preţul de listă pentru versiunea de bază a modelului japonez pleacă de la 16.204 euro, cu TVA inclus, valabil pentru motorizarea pe benzină, de 1.33 litri şi 99 de cai putere, echipată cu nivelul Terra. Toyota România promite însă o promoţie pentru această versiune, care poate fi achiziţionată cu doar 13.500 de euro, TVA inclus.
TOYOTA COROLLA vs. CONCURENŢA DIRECTĂ |
||||
MODEL/VERSIUNE | PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
Toyota Corolla 1.3 VVT-i 99 CP Terra |
99 | 5.6 | 12.6 | 16.204 |
Renault Fluence facelift 1.6 16v Authentique |
110 | 6.8 | 11.5 | 14.900 |
Citroen C-Elysee 1.6i 16v Seduction |
115 | 6.4 | 9.4 | 12.990 |
Ford Focus 1.6 Ti-VCT 105 CP Trend |
105 | 5.9 | 12.3 | 17.050 |
Opel Astra Sedan 1.4 100 CP Essentia |
100 | 5.5 | 14.2 | 15.950 |
Skoda Rapid 1.2 TSI 105 CP Drive |
105 | 5.4 | 10.3 | 14.651 |
Peugeot 301 1.6 VTi 115CP Active |
115 | 6.5 | 9.4 | 13.000 |
Skoda Octavia 1.2 TSI 105 CP Active |
105 | 4.9 | 10.3 | 15.336 |
Volkswagen Jetta 1.2 TSI Trendline |
105 | 5.7 | 10.9 | 16.712 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
E din ce in ce mai ieftina... Cred ca o sa fie ,,coada'' la ea.