Toyota contestă rezultatele Ford: ”Corolla este cea mai vândută maşină din lume în 2012”

Publicat joi, 11.04.2013 16:09 de Bogdan Mirică

Toyota contestă tdatele publicate de compania Polk, potrivit cărora Ford Focus este cel mai vândut model din lume în 2012. Japonezii sunt de părere că actualul Corolla trebuia să primească premiul.

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe comunicatul de presă care anunţa că Ford Focus este cel mai vândut automobil în 2012, că Toyota s-a şi grăbit să conteste performanţa americanilor.

Ford se bazează pe statisticile publicate de compania Polk, unde se arată că Focus a fost vândut în 1.02 milioane de exemplare, cu mult peste unităţile trecute în dreptul modelului Corolla: doar 872.774. Toyota contestă această valoare, susţinând că numărul exact de unităţi Corolla livrate este de 1.16 milioane.

Este pentru a doua oară când japonezii nu sunt de acord cu rezultatele pe care şi le asumă Ford. La jumătatea anului trecut, Ford susţinea că Focus este cel mai bine vândut model din lume în primele şase luni ale lui 2012. Americanii se bazau pe rezultatele companiei IHS Automotive.

Şi atunci, niponii au contestat titulatura, susţinând că nu au fost luate în calcul mai multe modele bazate pe Corolla, cum sunt Matrix şi Auris, precum şi alte derivate mai puţin populare, precum Corolla Fielder şi Corolla Rumion.

Deşi titlul este unul pur laudativ, fără efecte prea mari în evoluţia ambelor companii, Toyota a cerut lămuriri suplimentare din partea Polk şi speră într-o răsturnare de scor favorabilă.

via autoblog

  • Fuuu, joi, 11.04.2013 16:28

    Toyota spera degeaba. Ei vor sa fie puse la socoteala niste modele care au alt nume si care nu sunt Corolla.Aveam o parere mai buna despre japonezi...

  • zarnesteanu, joi, 11.04.2013 17:01

    Mda, japo cei modesti si muncitori. In ultima vreme au inceput sa fuga dupa laude si au prins gustul banului nemuncit. Nimic nou sub soare. Toate au un inceput, un apogeu si-un sfarsit.

  • xyz, joi, 11.04.2013 17:01

    Şi atunci, niponii au contestat titulatura, susţinând că nu au fost luate în calcul mai multe modele bazate pe Corolla, cum sunt Matrix şi Auris, precum şi alte derivate mai puţin populare, precum Corolla Fielder şi Corolla Rumion. deci astia de la toyota vor o comparatie intre focus si corolla + o armata de modele diferite construite pe baza corollei. in unele locuri, asta se cheama " a trisa " .

  • LUCCI, joi, 11.04.2013 17:50

    Conform logicii Toyota, si VAG poate aduna la un loc masinile cu platforma comuna;Golf, Octavia, Leon si A3.Sa vedem atunci cine e campion!!!!!!!!!!!!!

  • LUCCI, joi, 11.04.2013 17:54

    Haaaaaaaa! Am vazut apoi pe net Corola Rumion.....Adevarul e ca seamana mult cu Corola clasica. Are 4 roti...Vazand-o, chiar insist sa fie aplicata regula din comentariul meu anterior pt. ca oficialii Toyota mi-au dat dreptate.

  • Misha, joi, 11.04.2013 18:02

    @Mafia, Am avut 4 candva, acum am doua. Si dincolo de masinile pe care le am cred ca toate comentariile mele pro japoneze si anti germane sunt mai mult decat elocvente. Tu insa il depasesti in idei fixe pe Zarnasteanu, cu mentiunea ca, spre deosebire de tine, asta chiar intelege mecanica. Detestabil in comportamentul vostru nu este pasiunea voastra pentru anumiti producatori sau pentru anumie marci ci faptul ca nu acceptati ideea ca altii pot sa iubeasca alte marci si ca pot fi tot atat de multumiti de ele pe cat sunteti voi de masinile voastre.

  • vector, joi, 11.04.2013 18:13

    Oficialii Toyota o dau in penibil.Hai sa le bagam la gramada pe toate ca poate tine smecheria.

  • @ LUCCI, joi, 11.04.2013 18:15

    ai uitat de jetta, eos si scirocco :))

  • Alex, joi, 11.04.2013 23:14

    Toyota a gresit cand a schimbat denumirea break-ului in Auris. Asa cum Ford Focus exista in variantele sedan, hatch si break, deci acelasi model dar cu trei variante, asa si Toyota putea sa mearga cu hatch-ul Auris tot ca si Corolla, ca doar fac parte din aceeasi clasa. Cei de la Toyota nu au zis sa se adune si Avensis sau alta clasa. Si oricum americanii sunt experti in facaturi gen "la toyota nu tine frana", asa ca incearca sub orice fel sa iasa pe primul loc. Dar tot penibili raman si japonezii isi vad de treaba lor iesind an de an pe primele locuri mereu in satisfactia clientilor de oriunde. Ia uitati-va si voi pe ce locuri se claseaza Ford si pe ce loc Toyota cand vine vorba de satisfactia clientilor sau fiabilitate si mai vorbim apoi.

  • LauCalin, vineri, 12.04.2013 10:03

    Oarecum off topic: http://bestsellingcarsblog.com/2013/04/09/germany-march-2013-skoda-octavia-hits-highest-ever-ranking/ Vanzarile de masini noi in Germania pe luna martie.

  • Mihai, vineri, 12.04.2013 13:37

    Poate ca nu inteleg prea bine cum stau lucruile, dar de ce trebuie sa apeleze la alte companii pentru un studiu simplu ? Este suficient ca toti sa faca ceea ce a facut si Toyota: sa declare cate masini au vandut. Producatorul stie cel mai bine aceasta informatie. Cea mai vanduta masina nu este neaparat si cea mai buna.

  • taz, vineri, 12.04.2013 14:01

    auris = corola hatchback deci daca la ford se numara atat focus sedan cat si hatchback at. si la toyota tb. sa se numere atat corola cat si auris in rest, alte modele derivate nu au ce cauta in calcul

  • NU, vineri, 12.04.2013 16:17

    Ford o da in penibil.

  • Toyo, vineri, 12.04.2013 17:33

    Mai oameni buni, Ford anunta ca modelul lor e primul in urma unor date furnizate de terte parti, hilar, iar Toyota anuta vanzarile modelului propiu, furnizand presei, atentie, datele lor oficiale despre vanzarile masinilor pe care le produc. Unde e penibilul? Si oricum o luam considerand doar modelele de Corolla SEDAN (si Altis si Axio care sunt practic aceleasi masini) fara a considera Hatchback-urile Corolla tot iese castigatoare. Un link edificator a fost postat intr-un alt articol: http://www.thetruthaboutcars.com/2013/04/corolla-not-focus-worlds-best-selling-car-toyota-says/

  • Bogdan, sâmbătă, 13.04.2013 10:48

    Dragi prieteni,vanzari de FOCUS si atat,nu si C-MAX,GRAND C-MAX si KUGA care sunt toate pe platforma FOCUS. Repet,doar FOCUS contra armatei de conserve Japoneze!FOCUS este si o sa fie in continuare pentru multi ani liderul clasei compacte!