Toyota anunță un viitor supercar electric. Primele imagini cu conceptul FT-Se
Toyota a publicat primele imagini oficiale cu un concept al unui viitor supercar electric. Acesta se numește FT-Se și urmează să fie prezentat oficial în cadrul Salonului de Mobilitate din Japonia.
Constructorul japonez a dezvăluit primele imagini oficiale sugestive cu noul concept FT-Se. Acesta anunță un viitor supercar electric de serie, care ar urma să fie dezvoltat exclusiv de către Gazoo Racing, divizia de performanță a mărcii nipone.
Noul concept va fi prezentat oficial în cadrul Salonului de Mobilitate din Japonia, mai târziu în această lună. Până atunci, imaginile sugestive ne arată puțin din caroseria noului model, în special în partea din spate. Aici putem vedea un design foarte agresiv al caroseriei, fiind desenată în scopuri aerodinamice. Remarcăm aici un difuzor aerodinamic foarte mare, o grilă destul de lată și stopuri LED subțiri desenate în forma unor aripi.
Interiorul este vizibil în a doua imagine, acolo unde putem vedea un volan desenat în forma unei manșe. Tot aici vedem și un instrumentar digital, precum și două ecrane suplimentare montate în stânga și în dreapta șoferului. Deși acest lucru nu se vede în imagini, conceptul este echipat și cu genunchiere speciale pentru a proteja ocupanții de forțele G în timpul condusului.
Toyota nu a confirmat data exactă a prezentării conceptului FT-Se. Salonul de Mobilitate din Japonia va începe, în schimb, în 25 octombrie.
via Toyota
Pana acum trebuiau sa aiba deja primul supercar electric. Avem in vedere ca Toyota era primul concern la electrificare din anii 90. Cand Tesla a lansat model S, Toyota trebuiau sa aiba deja Corola EV, si Camry EV, mereu cu cel putin un pas tehnologic in fata celor de la Tesla. Dar Toyota sunt niste mizerabili, o companie de hoti, care tot imping prostia de hidrogen caci primesc sute de milioane de euro de la guvernul japonez, punandu-si ministrii la economie, si industrie fosti manageri Toyota, care culmea, acei indivizi sunt si membrii in mafia hidrogenului. De aia nici honda si nici toyota nu vor bEV, caci au sifonat miliarde de dolari din bugetul japoniei pt hidrogen, si nah, tre sa arate si ei ca au facut ceva de banii aia.