Toyota anunță recall global pentru 3.4 milioane de mașini: o problemă electronică poate duce la dezactivarea airbag-urilor la impact

Publicat miercuri, 22.01.2020 10:49 de Paul Cosma

Toyota va chema în service aproximativ 3.4 milioane de mașini la nivel global, majoritatea în SUA, din cauza unei probleme electronice care poate face ca airbag-urile să nu se declanșeze în cazul unui impact. România nu se află pe lista țărilor în care va fi realizat acest recall.

Anul trecut, autoritățile americane ce se ocupă de siguranța în trafic au început o investigație privind peste 12 milioane de vehicule cu airbag-uri defecte în cazul mai multor producători ce activează în Statele Unite.

Printre constructorii vizați de anchetă se numără și Toyota, care a anunțat un recall global pentru un total de 3.4 milioane de mașini, dintre care 2.9 milioane în SUA, potrivit presei internaționale.

Vizate de recall sunt modele precum Corola (2011-2019), Matrix (2011-2013), Avalon (2012-2018) și Avalon Hybrid (2013-2018). În cazul acestor vehicule, o problemă electronică poate conduce la declanșarea incompletă sau dezactivarea airbag-urilor în cazul unui impact.

Autoritatea americană NHTSA a transmis anul trecut că a identificat două accidente frontale, dintre care unul cu victime, în care au fost implicate modele Corolla cu acea problemă.

Reprezentanții Toyota România au confirmat că acest recall nu afectează niciun model comercializat pe piața din țara noastră. "Această rechemare nu vizează mașini comercializate în Europa, deci nici în România. Este o problemă care vizează în principal America de Nord", au precizat reprezentanții Toyota România pentru Automarket.

Via Automotive News

  • dan_grc, miercuri, 22.01.2020 11:09

    Nimic deosebit, despre rechemarea in SUA a 700.000 unitati Toyota si Lexus, cu probleme la...pompa de combustibil ? Nu de alta, dar unii cred ca sunt marcile perfecte, stiu, este frumos din partea lor ca recheama, dar nu suna frumos la pompa de combustibil.

  • skoda, miercuri, 22.01.2020 11:30

    Toyota este o marca foarte proasta cu o gramada de recall-uri in service. Si totusi ei recheama o masina care s-a produs pana in 2013 o recheama in service in 2020 dupa 7 ani. Moarte Toyota ! Cele mai proaste masini ! HUO !

  • asm, miercuri, 22.01.2020 14:38

    @skoda Ai folosit vreodată o Toyota? Ai înreținut o Toyota să știi cam cum e treaba cu ele? Rechemările sunt de multe ori verificări pentru niște situații care ar putea să apară în anumite condiții de utilizare. Și pentru cultura ta generală, Toyota își asumă problemele găsite, după cum vezi chiar la modele care deja nu se mai fabrică. Să nu crezi că mărcile care nu fac recalluri nu au găsit probleme. Sau poate nu îi mai intereseaza, daca tot e modelul ceva mai vechi.

  • skoda, miercuri, 22.01.2020 18:53

    @asm Sunt cam multe masini rechemate in service iar Toyota a mai facut rechemari dezastruoase si ar fi trebuit sa gaseasa greseala acum cativa ani. In plus nu exista o problema care sa apara asa dintr-o data la atat de multe masini.

  • zarnesteanu, joi, 23.01.2020 01:36

    Era cu ani de zile in urma o reclama cu o toita "stricata" pe marginea drumului si o tipa sexy facea cu mana s-o ajute automobilistii. Unul mai "istet" (din masina care face filmarea bineinteles) se prinde si nu opreste. Dupa ce trece de toitoa "paradita" ii zambeste la ala de langa el din masina si-i explica: "Es una trappola". Adica e o capcana :):) Vezi Doamne, gagica te facea numai sa opresti si gealatii te jefuiau. Acuma, de cate ori vad o toiota trasa pe marginea drumului cu capota ridicata, sau care scoate fum pe teava de esapament, imi trag un zambet in barba si-mi zic in sinea mea: "Es una trappola". Bua-ha-ha-ha ... @asm, no offence man, de tine chiar imi place pe site-ul asta, dar fanatismul multora, nu are leac. Ca orice masina, si-ntr-o toiota trebuie sa bagi bani ca s-o tii pe linia de plutire. Cine zice ca nu se minte singur, si pe mine m-a pierdut de partener de discutie :) OK, am gasit clipul. Nu e exact cum mi-l aminteam, dar las asa textul de la inceput :):):) https://www.youtube.com/watch?v=vbsyEI78m5s Cu ce am ramas din clipul asta: 1. taiota = it's a trap. 2. transgenderii nu sunt o chestie de data recenta. 3. fii realist si ia reclamele doar ca amuzament, indiferent de la cine vin.